Alexandru Rogobete respinge afirmațiile făcute de premierul Ilie Bolojan privind gradul de ocupare al paturilor din spitale și susține că acestea nu reflectă realitatea din sistemul sanitar.
Declarațiile au fost făcute la Euronews România, în contextul dezbaterilor privind noua lege a salarizării și al protestelor declanșate în sănătate.
Discuția privind reforma sistemului sanitar și noua lege a salarizării a adus în prim-plan și modul în care sunt utilizate paturile din spitalele din România. După ce premierul Ilie Bolojan a invocat gradul de ocupare al acestora în argumentarea necesității unor schimbări în sistem, fostul ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, afirmă că analiza trebuie făcută în funcție de specificul fiecărei unități medicale.
Invitat la Euronews România, Rogobete a declarat că spitalele de urgență funcționează, în multe cazuri, la un grad de ocupare mult peste nivelul recomandat la nivel internațional, în timp ce alte spitale nu pot utiliza întreaga capacitate din cauza deficitului de personal.
„Premierul a înțeles ceva cu numărul de paturi, dar nu a înțeles tot și nu a înțeles până la capăt. Dezinformează, așa cum a făcut-o și în celelalte zile și o să explic. În țara asta există mai multe categorii de spitale.
Există categoria spitalelor de urgență, în care media maximă de ocupare în România e undeva la 90%, e enorm. Recomandările internaționale spun că un spital de urgență trebuie să aibă un grad de ocupare de maximum 75%. De ce? În cazul în care apare un accident colectiv, ele trebuie să aibă capacitatea de extindere și de a prelua acești pacienți.
E adevărat că sunt unele spitale care au gradul de ocupare undeva între 60 și 70%, pentru că nu sunt spitale de urgență. De ce nu au mai mult? Pentru că nu e personal pentru a îngriji acești pacienți. Au secție în structură și... nu vede această diferență pentru că nu înțelege sistemul. Deși apare ca o secție de cardiologie, dar nu au cardiolog.”, a declarat Alexandru Rogobete, la Euronews România.
Declarațiile fostului ministru vin într-un moment tensionat pentru sistemul sanitar, în condițiile în care Federația Sanitas a declanșat greva generală, iar noua lege a salarizării continuă să genereze nemulțumiri în rândul angajaților din sănătate. În paralel, Guvernul susține că reforma urmărește eficientizarea sistemului și că niciun salariu din sectorul public nu va fi diminuat prin aplicarea noii grile de salarizare, însă admite că domeniul sănătății va ridica provocări în procesul de implementare.
