Roger Federer joacă ultimul meci din carieră. Dorința mult așteptată a fanilor, îndeplinită: va face pereche cu Rafael Nadal

De Euronews  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

Roger Federer joacă vineri ultimul său meci din cariera profesionistă, în cadrul Laver Cup. Dorința fanilor a fost îndeplinită, iar Federer va juca la dublu cu Rafael Nadal.

Federer (41 de ani) va reprezenta la Laver Cup echipa Europei, alături Rafael Nadal, Andy Murray şi Novak Djokovic, cei trei mai rivali ai carierei sale strălucitoare de 24 de ani. De alstfel, ediţia din acest an a Laver Cup va fi primul eveniment la care Federer, Nadal, Murray şi Djokovic vor fi cu toţii prezenţi, după Australian Open 2019.

Înaintea meciurilor din Laver Cup, cei mai mari jucători de tenis ai lumii au vizitat împreună Podul Londrei și și-au făcut poze. Îmbrăcați la costum și cu zâmbetul pe buze, participanții la Cupa Laver s-au plimbat cu barca pe Tamisa și au vizitat London Bridge.

„A fost foarte plăcut să depănăm amintiri și mă aștept la un turneu de neuitat. Sunt foarte împăcat cu decizia de a mă retrage”, a spus Federer, care a precizat și ce planuri are după retragere.

„Vreau să organizez un meci demonstrativ la care să îi invit pe foștii mei antrenori, pe toți prietenii mei și să putem avea o petrecere mare și să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine”, a spus tenismenul elvețian.

Federer-Nadal: rivali pe teren, prieteni în afara circuitului

Vineri, Federer va juca la dublu alături de Rafael Nadal, împotriva echipei Jack Sock/Frances Tiafoe. Va fi, cu siguranță, cel mai așteptat meci al turneului, ultima partidă din cariera tenismenului elvețian.

Rivalitatea dintre Roger Federer și Rafael Nadal este una din cele mai mari din istoria tenisului. Cei doi tenismeni s-au întâlnit de-alungul carierei de 40 de ori, în decurs de 15 ani. Ibericul conduce întâlnirile directe cu 24 la 16.

În afara terenului de tenis, relația celor doi jucători poate fi descrisă prin două cuvinte: prietenie și respect.

„Am avut o rivalitate amicală. Nu a fost întotdeauna ușor pentru că miza este mare. Jucăm pentru cariera noastră. Dar, în același timp am înțeles că, la final, relațiile personale sunt mai importante decât chestiunile profesionale”, a spus Nadal, înainte de Laver Cup.

Nadal a declarat că a juca alături de Federer ultimul meci din cariera elvețianului este „un moment istoric”.

Va fi un moment istoric pentru mine, ceva de neuitat, sunt super încântat să fac această pereche cu Roger
Rafael Nadal

Federer, o carieră excepțională

Federer a anunțat că se va retrage din tenisul profesionist, după Laver Cup, punând capăt unei cariere impresionante, în care a adunat 103 trofee, din care 20 de Mare Șlem.

În ultimii ani, tenismenul a suferit mai multe accidentări și intervenții chirurgicale care l-au ținut departe de terenul de tenis.

De-a lungul carierei sale, Federer a strâns din tenis peste 130 de milioane de dolari, potrivit Forbes.

Distribuie

Taguri