ROBOR scade de cinci zile și a atins un nou minim al ultimelor două luni

ROBOR la trei luni scade pentru a cincea zi consecutiv și atinge cea mai mică valoare din ultimele două luni. Banca Națională a României a anunțat o valoare de 6,77% pe an pentru indicele care intră în calculul ratelor creditelor în lei, cu dobândă variabilă. Valoarea anterioară era de 6,88%.

A scăzut și indicele ROBOR la șase luni, de la 6,96% la 6,9%.

Scăderea ROBOR nu se va vedea însă imediat la toate împrumuturile, efectul depinde de data la care se actualizează în contractul fiecărui client. Indicele la trei luni a început să crească după primul tur al alegerilor prezidențiale, perioadă când s-au înregistrat turbulențe atât pe piețele interbancară și valutară, cât și pe cea de capital. În acea perioadă, cursul de schimb a depășit pentru prima oară pragul psihologic de cinci lei pentru un euro.

ROBOR înseamnă Romanian Interbank Offer Rate și reprezintă rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE