Daniela Anghelescu, profesoară de Istorie la Colegiul Național „I.L.Caragiale” din București, a rezolvat la Euronews România subiectele la Bac 205 la Istorie, proba obligatorie a profilului.
Profesoara a apreciat că subiectele de anul acesta au fost ușor mai grele decât cele de anul trecut. „Primul și al doilea subiect au fost foarte generoase, întrebările pe sursă nu ridicau niciun fel de dificultate, pentru că fiecare întrebare avea mai multe răspunsuri în text. Era imposibil să greșești.”, a explicat prfesoara.
- Subiectul I
„O mică capcană la subiectul I, punctul 6, unde li s-au cerut măsuri istorice desfășurate în statul român în perioada 1948-1960. Ar fi de luat în calcul aici doar acțiuni desfășurate în viața politică internă, adică fiind vorba de acțiuni în statul român, nu de statul român, nu m-aș duce pe chestiuni care au legătură cu implicarea României în Războiul Rece, altfel spus nu m-aș duce pe politică externă. Aici ar fi putut să aducă răspunsuri multiple, fie să aducă în discuție constituțiile Republicii Populare Române, pentru că una este în 1948, una este în 1952. Sau politicile de distrugere a proprietății private, naționalizarea care a debutat în 1948 se încadra foarte bine, colectivizarea, având în vedere că începe în 1949, putea fi abordată, puteau să meargă inclusiv pe chestiuni privind disidența anticoumunistă, acele mișcări de rezistență desfășurate în perioada stalinismului.”
- Subiectul II
„La subiectul II nu cred că ar fi avut unde să-și pună întrebări. Textul a fost foarte clar, răspunsurile simple, punctul de vedere ușor de făcut, iar acea mică argumentație de la cerința 6 - 99% dintre elevii de liceu știau că schimbarea regimului politic sau instituțional în spațiul românesc în Moldoca s-a produs odată cu instalarea regimului fanariot.”
- Subiectul III - eseu despre constituirea și evoluția statului român în a doua jumătate a secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea.
„La eseu. Anul trecut a fost un subiect legat de istorie contemporană, comunism, un subiect pe care cam toată lumea îl cunoaște. Subiectul de acum a fost subiect clasic de istorie modernă, care îi obligă pe ei sî cunoască etapele exacte care au dus la formarea statului român modern, obținerea independenței și chestiuni de politică externă care aveau ca obiectiv formarea României Mari.
Dacă stăpânesc noțiunile, evenimentele propriu-zise, subiectul este foarte frumos. Dacă nu au stabilitate în ceea ce privește învățarea propriu zisă, atunci a fost mai complicat.”
Baremul de corectare la Bac 2025 la Istorie
Subiectele la Bac 2025 la Istorie
Edupedu.ro a publicat subiectele primite de elevi la Bac 2025 la Istorie. La subiectul III, levii au avut de realizat un eseu de două pagini despre constituirea și evoluția statului român în a doua jumătate a secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea.