Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Republica Moldova efectuează un exercițiu militar în apropiere de Transnistria. Care este scopul manevrelor

Republica Moldova a început un exerciţiu militar în apropiere de Transnistria, regiunea separatistă controlată de trupele ruse. Anunțul a fost făcut duminică de către Ministerul Apărării de la Chișinău, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.

Exercițiile militare vor avea loc până vineri, iar blindatele au fost deja puse în mișcare, au precizat autoritățile moldovene.

Republica Moldova vrea să adere la Uniunea Europeană, însă se consideră amenințată de Rusia, în contextul războiului din Ucraina. Liderii UE au decis, joi, să deschidă negocierile de aderare atât cu Ucraina, cât şi cu Republica Moldova.

De altfel, UE a predat săptămâna trecută Armatei din Republica Moldova echipamente medicale şi de protecţie, vehicule de teren, detectoare de mine, drone şi generatoare de energie electrică, notează sursa citată.

În schimb, Rusia a avertizat în repetate rânduri Guvernul de la Chișinău să nu încerce să recupereze Transnistria prin forţă. La aeroportul internațional din capitala Republicii Moldova au fost dispuse controale stricte de securitate pentru a preveni posibila intrare a luptătorilor ruşi în ţară.

Ce prevede strategia de securitate adoptată de Republica Moldova

Pentru prima oară în 12 ani, Parlamentul de la Chișinău a adoptat vineri o strategie de securitate naţională care prevede și o creştere a cheltuielilor pentru apărare.

De altfel, Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a declarat sâmbătă că strategia reprezintă un progres important în vederea consolidărea securităţii şi stabilităţii ţării.

"Astăzi avem de-a face cu două ameninţări majore la adresa securităţii naţionale: politica agresivă a Federaţiei Ruse împotriva ţării noastre şi a lumii în ansamblu şi corupţia adânc înrădăcinată în Moldova", a afirmat Maia Sandu, conform sursei citate.

De asemenea, ea a dat asigurări că strategia ar ajuta procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

Ucraina și Republica Moldova au solicitat aderarea la UE la începutul anului 2022, în contextul în care Rusia a invadat statul ucrainean. În iunie 2022, Moldova a fost desemnată oficial ţară candidată la Uniunea Europeană.

Regiunea separatistă Transnistria, sursă de tensiuni

Teritoriu cuprins între Ucraina și Republica Moldova, regiunea separatistă Transnistria aparține juridic Republicii Moldov, însă este controlată politic de Moscova.

În Transnistria se află o forță militară rusă de cel puțin 1.600 de militari, precum și mai multe depozite de armament și muniție deținute de Federația Rusă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE