Este liniște în orașul olandez Assen. Ora este trei și câteva minute dimineața. Muzeul Drents, aflat în centrul orașului, este închis deja de ore bune. Recepția, holurile și sălile de expoziție sunt pustii. În aripa nouă a muzeului, vegheată acum doar de sistemele electronice de securitate, stă principala atracție din ultimele luni: o adevărată comoară dacică - formată din peste șase sute de obiecte din aur și argint. Suntem pe 25 ianuarie 2025. Peste câteva ore, ar trebui să înceapă ultima zi a expoziției.
Traseul până la comoară este scurt: vizitatorii ajung la intrarea principală, coboară pe scări sau cu liftul și apoi trec de ușa expoziției. Găsesc acolo, închise în vitrine, sute de bijuterii, ornamente, brățări, cupe, monede și arme de paradă - aproape toate făcute din aur sau argint și bătute de mână cu modele complicate. Fiecare dintre aceste obiecte stă mărturie modului de viață al geto-dacilor. Într-o vitrină separată, aproape de centrul expoziției, stă Coiful de la Coțofenești. Descoperit în anii 1920, specialiștii cred că geto-dacii l-au făurit cu 500 de ani înaintea Erei Noastre.
Reporter: Când au plecat piesele de la noi, ați avut vreo premoniție vreo îndoială, vreun gând că s-ar putea ajunge aici?
Ernest Oberländer-Târnoveanu: În niciun caz.
La ora 3 și 45 de minute, o mașină oprește în apropierea muzeului Drents. Din vehicul coboară mai mulți bărbați, care se îndreaptă apoi spre o ieșire de urgență, aflată la aproximativ 70 de metri de intrarea principală. Cu o petardă extrem de puternică, aruncă în aer ușa. Între ei și comoară mai stau acum doar câteva vitrine din sticlă - teoretic securizată.
Cu un baros, reușesc să spargă câteva dintre ele - cele în care se aflau Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice din aur. Se urcă în mașină și se fac nevăzuți. Câteva zeci de minute mai târziu, în apropierea muzeului, polițiștii găsesc mașina hoților incendiată. De dimineață, vestea jafului ajunge și la noi în țară.
Ernest Oberländer-Târnoveanu: M-a sunat o colegă, Cristiana Tătaru, care ținea legătura cu Olandezii.Se întâmplase ceva foarte straniu: m-am sculat exact la ora la care în Olanda a avut loc spargerea și n-am mai putut să adorm. Deci s-a întâmplat ceva în capul, în mintea mea.
Natalia Intotero, fost ministru al Culturii: Eram la câțiva kilometri ieșită din țară, mă deplasam cu mașina moment în care am fost sunată de fostul director al Muzeului Național de Istorie a României să-mi comunice că (…) în cursul nopții a fost un incident și în urma acestui incident parte din tezaur a fost furat.
În momentul jafului, Natalia Intotero era, de câteva zile, ministru al Culturii.
Ernest Oberländer-Târnoveanu: Doamna ministru al Culturii nu cred că a înțeles foarte bine despre ce e vorba. I-am explicat din nou că este o expoziție. Ea era foarte recent numită ministru. Este o expoziție în Olanda, cu ce titlu, ce piese și ce s-a întâmplat pur și simplu. Că a fost o spargere.
Natalia Intotero, fost ministru al Culturii: Eu la rândul meu am adus la cunoștiință domnului prim ministru, ministrului afacerilor externe și ambasadei noastre L-am rugat pe domnul director să fie în contact. (…) Știam că o să urmeze ceva urât, se întâmplase ceva urât pentru țara noastră și era foarte importantă comunicarea.
Vestea “urâtă” face înconjurul țării în doar câteva ore și în scurtă vreme ajunge în presa internațională. Polițiștii olandezi strâng probe și imagini de pe camerele de supraveghere, refac traseul hoților și cer ajutorul Interpol. Găsesc un baros aruncat într-o baltă din curtea muzeului. Publică detalii din anchetă și stabilesc că mașina folosită de hoți avea numerele de înmatriculare furate de la un alt vehicul. Cu tot cu ajutorul primit de la cetățeni, identifică, în total, patru suspecți și publică fotografia unuia dintre ei - văzut la un magazin de bricolaj din apropierea muzeului cu doar câteva zile înainte. În lunile următoare, 7 suspecți aveau să ajungă, în total, arestați de poliția Olandeză. Urmau să păstreze tăcerea la fiecare audiere.
Revenim în țară. Polițiștii români deschid și ei din oficiu un dosar penal. La o zi după jaf, Guvernul decide să alcătuiască o celulă de criză iar premierul trimite corpul de control la ministerul Culturii și la muzeu. Se fac primele gafe: conducerea MNIR, alături de secretari de stat din minister, anunță o conferință de presă. Jurnaliștii vor să știe exact cât a pierdut România și cer să afle valoarea asigurată a pieselor de tezaur - oficialii refuză.
Oficialii români gafează imediat după jaf și fac public contractul dintre cele două muzee
Ernest Oberländer-Târnoveanu, în conferința de presă a MNIR din 26.01.2025: Vă dați seama dacă hoțul află că coiful este evaluat la suma de? Ce se va întâmpla? Ce șantaj și ce condiții ne pune?
Câteva minute mai târziu, în aceeași conferință, tot oficialii dau jurnaliștilor un document în care, negru pe alb, este trecută chiar valoarea coifului: 4,3 milioane de euro. Plus încă aproximativ un milion și jumătate pentru brățările furate.
Reporter (26 ianuarie 2025): E un contract privat care a ajuns pe mâna presei, dat de reprezentanții ministerului. De ce ni l-ați dat?
Mădălin Voicu, secretar de stat în Ministerul Culturii: De fraieri!
Contractul descria și cum urma să fie păzit muzeul: un dispecerat non-stop trebuia să urmărească în mod constant imaginile de pe camerele de supraveghere. Iar o echipă de intervenție trebuia să fie tot timpul pregătită să intervină.
Ernest Oberländer-Târnoveanu: Nu puteam să fac publice aceste valori pentru că conform contractului pe care îl aveam cu muzeul din Drents aceste date erau confidențiale. Ele au fost însă făcute publice fără acordul nostru de către un reprezentant al Ministerului Culturii. Partea olandeză a avut un argument foarte bun ca să nu mai comunice cu noi nimic.
La nici 24 de ore distanță, se iscă un alt scandal: apare teoria că tezaurul ar fi fost scos ilegal din țară.
Reporter (27 ianuarie 2025): Există informația că nu a existat o hotărâre de guvern pentru mutarea tezaurului în Olanda, asta în condițiile în care pentru celelalte expoziții de la Roma sau din Lisabona au existat.
Marcel Ciolacu, fost premier: Este adevărat, vom afla toate detaliile.
În paralel, scandalul jafului se mută în Parlament și devine temă politică. Au loc audieri în comisii. Se lămurește problema hotărârii de guvern.
Diana Baciuna, secretar de stat în Ministerul Culturii (27 ianuarie 2025): Cum aici a fost implicată doar instituția muzeală, s-a înțeles că nu este necesară o hotărâre a Guvernului.
De altfel, criza de comunicare după jaful de la muzeul din Olanda avea să pună capăt celor 15 ani în care Târnoveanu a condus Muzeul Național de Istorie a României. Încă din prima seară, între director și ministru se contura un conflict.
Natalia Intotero, fost ministru al Culturii (28 ianuarie 2025): În prima seară am intrat în direct pe două posturi naționale de televiziune. Și au fost două persoane care m-au întrebat dacă pleacă cineva în data de 26 din partea muzeului culturii pe teritoriul olandez. Am zis că este o confuzie pentru că nu am fost informată că plecau deja de la muzeul național de istorie. Am fost pusă în situație penibilă.
Ernest Oberländer-Târnoveanu: Mi-a reproșat faptul că am comunicat deficitar cu dânsa. Repet eu am comunicat toate detaliile care trebuiau să fie avute în vedere și de ministru. Nu i-am ascuns nimic din ceea ce se întâmplă și din ceea ce știam. După data de 25 ianuarie n-am mai comunicat foarte mult.
Natalia Intotero, fost ministru al Culturii: Comunicarea cu fosta conducere a MNIR a fost una deficitară. Nu cunosc motivele pentru care a fost foarte greu ca să obținem informații.
Ernest Oberländer-Târnoveanu: Marțea următoarea m-a invitat la minister ca să-mi spună că mă demite.
Reporter: I-ați răspuns în vreun fel?
Ernest Oberländer-Târnoveanu: I-am spus că e o decizie politică care îi aparține, n-are decât să o facă.
Începe un inventar național al obiectelor de patrimoniu. Se fac și verificări privind securitatea muzeelor de la noi. Zilele trec iar discuția se mută spre posibilitatea ca Guvernul să ofere o recompensă pentru găsirea coifului.
Tanczos Barna, ministrul Finanțelor (1 februarie 2025): Eu ca ministru al finanțelor pentru aceste situații trebuie să fiu pregătit tot timpul. Vă pot asigura, dacă va fi nevoie, cu siguranță ministerul Finanțelor va putea să acorde sumele necesare pentru așa ceva .
La nivel înalt se vorbește despre angajarea unor detectivi particulari, specializați în furturi de artă.
Arthur Brand, recuperator de artă din Olanda: Știam că această piesă este atât de importantă. Aparține României, este atât de importantă pentru ei, nu doar pentru ei, ci cred că pentru lumea întreagă.
Arthur Brand este un recuperator olandez de artă. De-a lungul carierei sale, a adunat de pe piața neagră aproximativ 200 de opere furate.
Arthur Brand, recuperator de artă din Olanda: Părerea mea este că au furat aceste piese pentru a le topi. Valoarea aurului este de aproximativ 100.000 de Euro. Ceea ce este ridicol de puțin. Pentru că obiectul în sine e neprețuit. Dar părerea mea e că au țintit aurul. Din fericire au fost prinși în patru zile și suspectăm, sperăm că nu au avut timp să topească piesele.
Brand crede că hoții nu vor să spună unde au ascuns piesele de tezaur pentru că ar însemna să recunoască o legătură cu jaful.
Arthur Brand, recuperator de artă din Olanda: E dificil să negi că ai fost implicat și în același timp să spui judecătorului “Nu am fost implicat, dar Coiful este acolo.” Unul dintre hoți, când era încă fugar, a fost abordat de polițiști sub acoperire care se recomandau infractori. Iar acest hoț a vorbit cu polițiștii sub acoperire și le-a spus “Noi trei am furat coiful, am mers într-un anumit loc iar apoi unul dintre noi a luat coiful și a plecat. Nu știm ce a făcut cu acel coif.” Problema e că din trei oameni în închisoare, unul dintre ei ar vorbi în mod normal, dar în acest caz doar unul dintre ei știe și refuză să vorbească.
Fost hoț de artă: "Nu erau profesioniști"
Octave Durham, fost hoț de artă: Cei care comit furturi de artă și comit spargeri mari sunt printre cei mai inteligenți infractori din câți există. Trebuie să fii foarte inteligent ca să comiți un astfel de furt, dacă ești un profesionist. Și trebuie să ai curaj. Dacă te duci să jefuiești un muzeu și cu o zi înainte cumperi un baros de la magazin, ești foarte neprofesionist.
Octave Durham, zis și Okkie, este unul dintre cei mai cunoscuți hoți de artă din lume. A devenit faimos în 2002, după ce a furat două picturi semnate de Van Gogh din muzeul olandez dedicat pictorului. A fost arestat un an mai târziu, în Spania. Acum, pare că a trecut de partea bună a legii. Lucrează alături de Arthur Brand pentru a recupera opere furate. I-am cerut părerea despre modul în care au acționat hoții de la muzeul din Drents.
Octave Durham, fost hoț de artă: Mașina cu care au scăpat e din 2010. Dacă ești profesionist, nu folosești o mașină mai veche din doi ani. Au făcut multe greșeli și… gata. Au găsit ADN pe hainele lor și alte asemenea lucruri. Cei care au comis jaful nu sunt profesioniști, în niciun caz. Am văzut și imaginile - am fost primul care a aflat de unde au luat mașina furată.
Greșelile hoților au fost surprinse și pe camerele de supraveghere. Surse din anchetă au declarat pentru presa internațională că în imagini se vede momentul în care unul dintre hoți scapă coiful pe jos. Reușesc să-l găsească pentru că sistemul care ar fi trebuit să umple de fum alb sala de expoziții nu a funcționat corect.
Conversația cu un presupus apropiat al hoților
Octave ne-a trimis și mai multe capturi de ecran. Acestea arată o conversație purtată de el cu un presupus apropiat al hoților chiar în ziua în care poliția olandeză a arestat trei suspecți. Nu am reușit să verificăm identitatea din spatele contului de TikTok din capturile de ecran. Din conversație reiese însă că hoții ar fi urmat să-i trimită o fotografie cu Coiful. Drept dovadă că acesta nu fusese topit și că încă putea fi recuperat, un ziar ar fi urmat să fie pus în interiorul coifului. Fotografia respectivă, spune Okkie, nu i-a mai fost trimisă niciodată.
Octave Durham, fost hoț de artă: Era pregătit să îl aducă înapoi (n.r. - coiful). A zis: “Mi-am distrus viața”. Nu știu care dintre ei a fost. Cred că poliția a mers peste el pentru că ar fi fost rușinos dacă găseam eu coiful. Știi?
Am trimis mesajele lui Arthur. I-am spus: e unul dintre hoți! A zis “Mi-am distrus viața.”. Și apoi a fost prins. Am ieșit pe postul național de radio. Am zis: “Intrați în legătură cu mine sau cu Arthur. Contactați-vă avocații. Apoi patru sau cinci zile mai târziu am intrat în legătură pe TikTok cu un prieten al unui hoț. A zis “Sunt în Germania acum. Vreau să trimit coroana înapoi. Am făcut greșeala vieții mele. E încă intactă.
Arthur Brand, recuperator de artă din Olanda: Sper că a lăsat acest coif ascuns, probabil, undeva sub pământ. Dar undeva… lângă casa unei foste iubite sau ceva de genul. Și ce sperăm e că poliția o să primească un telefon de la o fostă iubită care va spune “uite, a lăsat coiful aici, încep să fiu îngrijorată, vă rog veniți să îl luați”.
La exact două săptămâni după jaf, guvernul publică primele rezultate ale corpului de control al premierului. Trei luni mai târziu, este făcută publică și sinteza finală. În mare, cele două documente ilustrează mai multe verigi din lanțul slăbiciunilor: dacă unele legi erau vagi, altele pur și simplu n-au fost respectate. Spre exemplu: nici muzeul și nici ministerul Culturii nu aveau structuri pentru evaluarea standardelor de securitate. Așa că exponatele au fost trimise într-un spațiu supravegheat constant, însă în care nu se afla fizic niciun paznic. Mai mult, jurnaliștii olandezi de la RTL susțin că au obținut documente care arată că muzeul ar fi fost avertizat cu suficient timp înaintea deschiderii expoziției că ieșirea de urgență folosită de hoți nu era destul de rezistentă. Iar vitrinele în care urmau să fie ținute exponatele nu ar fi oferit nici ele destulă protecție.
Ernest Oberländer-Târnoveanu: Știm acum că realmente suspiciunile legate de funcționarea sistemului de securitate și caracteristicile vitrinelor nu erau cele pe care le-am găsit în caietul - în facilities report.
N-am folosit acest cuvânt, nu știu de unde a apărut.
Tot corpul de control susține că organizarea expoziției nu fusese trecută prin Consiliul de Administrație al Muzeului, așa cum cerea regulamentul. Iar contractul de împrumut între cele două muzee ar fi fost semnat cu o lună înainte ca muzeul să primească avizul de la Ministerul Culturii. În final, valoarea coifului nu mai fusese reevaluată de 14 ani, în loc de cel mult 10, așa cum prevedea legea.
Reporter: Dumneavoastră vă considerați vinovat pentru ceva în toată această situație. V-ați găsit vreo vină?
Ernest Oberländer-Târnoveanu: Din punct de vedere legal, am respectat toate prevederile când am organizat expoziția. După un asemenea eveniment poți să te gândești dacă trebuia să trimiți piesa X, Y sau Z. Dar acest lucru nu mai este valabil decât ca o învățătură de minte.
Reporter: Dacă mâine ați fi din nou în situația să semnați contractul - să trimiteți o astfel de expoziție în străinătate - ați face ceva diferit față de ce ați făcut?
Ernest Oberländer-Târnoveanu: Da.
Reporter: Ce?
Ernest Oberländer-Târnoveanu: Aș cântări de două ori dacă o anumită piesă trebuie să plece din România sau nu.
La jumătatea lui septembrie, Ministerul Culturii a anunțat că a primit și ultima tranșă din banii de asigurare. Conform legii, toți merg la bugetul de stat. Iar dacă statul va recupera coiful și brățările, va da asiguratorului banii înapoi.
Ernest Oberländer-Târnoveanu: Eu sunt convins că vor fi găsite. Și sunt convins că vor fi găsite relativ repede. Dar nu vă pot da niște detalii în acest moment despre acest lucru. Relativ repede însemnând în lunile următoare.
Octave Durham, fost hoț de artă: Cazul e clar: vor fi condamnați. Dacă au Coiful, eu cred că îl vor da înapoi. Dacă eu aveam ocazia să aduc tablourile mi-aș fi redus sentința. Aș fi făcut-o, dar n-am putut pentru că tablourile erau deja vândute. Cred că cei care au făcut-o nu mai au Coiful. Nu știu unde e, nu pot face nimic.
Reporter: Uitându-vă în urmă - aveți ceva să vă reproșați?
Natalia Intotero, fost ministru al Culturii: Expoziția a fost organizată de la începutul lunii iulie 2024. Eu mi-am intrat în activitate în 23 decembrie 2024. După furtul tezaurului am făcut tot ceea ce a ținut de mine.
Jaful din Olanda ar fi trebuit să schimbe legea la noi. Însă abia în 31 decembrie, pe site-ul ministerului Culturii, apare un proiect de ordonanță de guvern care ar trebui să clarifice modul în care contractele pentru expoziții în străinătate trebuie redactate, mai ales în ceea ce privește paza bunurilor de patrimoniu. Astăzi, în Muzeul Național de Istorie a României, Coiful de la Coțofenești mai există… doar pe hârtie. Fotografia acestuia este imprimată pe un afiș din expoziția tezaurului. Imediat lângă se află vitrina în care era expus coiful. Stă acum în ea un alt exponat: O brățară dacică din aur, recuperată de autoritățile judiciare în 2024.
După ce au ajuns înapoi în țară, piesele de tezaur care au scăpat de hoții olandezi au fost examinate, inventariate și în final expuse din nou în vitrinele din subsolul Muzeului Național de Istorie. Expoziția poate fi vizitată de oricine dorește să le vadă îndeaproape. Iar coiful poate fi văzut virtual și în muzeul digital al UNESCO, unde a fost introdus la câteva luni după ce a fost furat.
Andre Rotaru, jurnalist Euronews: La un an de la momentul jafului, rămânem cu întrebările cum, când și mai ales dacă vom putea recupera piesele de tezaur furate. Singurii care ar putea avea un răspuns la aceste întrebări sunt chiar hoții, însă aceștia n-au dat până acum niciun semn că ar avea de gând să vorbească. Oficial, am fost despăgubiți, cel puțin din punct de vedere financiar. Din punct de vedere cultural, însă… rămânem cu paguba.
Răspunsul Muzeului Drents pentru Euronews
La solicitarea Euronews România, reprezentanții Muzeului Drents au trimis următorul răspuns:
Nu putem face niciun comentariu legat de măsurile noastre de securitate. Putem confirma că au fost încheiate acorduri cu colegii din România în ceea ce privește asigurările necesare pentru obiectele de artă, iar aceste condiții au fost respectate în întregime.
(…) După atacul violent asupra muzeului nostru, experți angajați de asigurator au stabilit că au fost întrunite condițiile impuse de polița de asigurare, iar valoarea asigurată a fost achitată în întregime.
Suntem în continuare în legătură cu colegii din România și credem că avem o cale deschisă de comunicare cu toate departamentele relevante în ceea ce privește acest furt brutal. Gândurile noastre se îndreaptă în continuare către toți colegii din Muzeul Național de Istorie a României din București, către români și către toți cei care au fost afectați emoțional de furtul devastator al comorii dacice, inclusiv angajații noștri și oameni din întreaga lume.
