Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Regele Charles al III-lea îl numește oficial pe Rishi Sunak în funcția de prim-ministru britanic

Publicat de: Oana Stoica

Marea Britanie și-a primit marți cel de-al 57-lea prim-ministru, al treilea ocupant al poziției în mai puțin de trei luni.

Rishi Sunak a devenit prim-ministru atunci când a fost invitat oficial să formeze un guvern de către regele Charles al III-lea, după ce a fost singurul candidat rămas în alegerile pentru conducerea Partidului Conservator.

Marți a fost o zi importantă de ceremonii și discursuri pentru Sunak și pentru predecesoarea lui Liz Truss. De dimineață, Truss a prezidat ultimul său cabinet, care se pare că va fi și ultimul pentru unii miniștri, întrucât Sunak va face probabil o remaniere, punându-și în funcție propria echipă.

Liz Truss, ultimul discurs

În discursul său de adio, Truss a declarat că „a fost o onoare imensă să fiu prim-ministru”, enumerând printre realizările sale faptul că a condus țara în „doliul de la moartea reginei Elisabeta a II-a și a ajutat milioane de gospodării cu facturile la energie”.

Ea i-a cerut succesorului său să reducă taxele, să asigure creșterea economică și să profite de libertățile Brexit. „Țara noastră continuă să lupte printr-o furtună. Dar eu cred în Marea Britanie. Cred în poporul britanic. Știu că ne așteaptă zile mai luminoase”, a adăugat ea, potrivit Euronews.

După ce a făcut declarația în fața Downing Street, Truss a parcurs apoi o scurtă distanță până la Palatul Buckingham pentru a-și prezenta demisia Regelui Charles al III-lea.

Monarhul s-a întâlnit apoi cu Rishi Sunak și i-a cerut să formeze un guvern.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE