Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Reforma pensiilor speciale, greu de realizat. Marcel Boloș: Modificarea ar putea destabiliza întreg sistem de pensii

Executivul este în dilemă în ceea ce privește pensiile speciale. Ministrul Proiectelor Europene atrage atenția că o astfel de reformă poate duce la destabilizarea întregului sistem de pensii.

Pe de altă parte, în absența acestei reforme România va pierde 700 de milioane de euro din PNRR.

”De aici trebuie să pornim, sunt cele două criterii, primul este cel legat de sustenabilitate, un criteriu în care trebuie să arătăm că volumul de cheltuieli publice generate de acest proiect de lege este sustenabil pe termen lung, aceasta este cerinţa de bază numărul unu. Mai avem cerinţa numărul doi care este legată de contributivitate şi aici din nou trebuie să avem fundamentat riguros, pentru că avem două sisteme publice, de pensii general şi de pensii speciale.

Aici, între cele două se face comparaţia şi trebuie să fim foarte atenţi la momentul în care vom trimite proiectul de lege pentru că dacă vor fi discrepanţe între sistemul de pensii general şi cel special, şi vorbesc aici de procentele care se aplică la bazele de calcul pentru a se stabli în final cuantumul pensiilor speciale, aici va trebui să dăm explicaţii Comisiei de ce, dacă dorm şi insistăm să avem procente diferite pentru cele două sisteme”, a explicat Boloş.

Guvernul e singurul care poate hotărî ce se va întâmpla

Întrebat dacă am putea pierde banii de la Uniunea European[, ministrul a transmis că ”decizia aceasta este la nivelul Guvernului şi a coaliţiei”.

”Dacă Comisia va insista şi va fi nemulţumită şi va cosidera că jalonul nu e dus la bun sfârşit şi trebuie aliniat cu sistemul de pensii general, atunci va trebui să fie luată decizia la nivelul coaliţiei, la nivelul Guvernului, care este calea de urmat.

Este foarte simplu de luat această decizie însă consecinţele trebuie asumate, dacă se produce o destabilizare la nivelul acestor servicii publice de importanţă naţională, fie că vorbim de apărare naţională, ordine publică, de Ministerul Public. Aceste decizii produc consecinţe şi nimeni nu le poate asuma decât coaliţia şi Guvernul, indiferent ce ar gândi ministerele de linie şi care ar fi propunerile care vin de la ministere”, a spus el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE