Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Reforma administrației, atacată de Avocatul Poporului la Curtea Constituțională

Avocatul Poporului a anunțat că a atacat la Curtea Constituțională ordonanța guvernamentală privind reforma administrației. Este vorba despre o excepție de neconstituționalitate, după cum se arată în comunicatul Avocatului Poporului.

Reforma administrației, atacată de Avocatul Poporului la CCR

Iar Sesizarea la Avocatul Poporului a fost făcută de Federația Națională a Sindicatelor din Administrație.

Ordonanța Guvernului, care a fost adoptată recent, prevede reducerea posturilor din administrații locale și județene cu 10%. Reforma încă își produce efecte, până când CCR va stabili ședința pentru a discuta această sesizare.

Măsurile din această ordonanță au scopul de a elimina peste 45.000 de posturi din administrația locală, din care peste 12.000 sunt ocupate. Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial.

Avocatul Poporului susține că Guvernul nu poate modifica 34 de legi printr-o ordonanță de urgență. Iar CCR a decis, în pandemie, ca Guvernul nu poate da ordonanțe de urgență care sa afecteze drepturi și libertăți fundamentale.

Totul vine în contextul în care Parlamentul urmează să voteze pe 10 martie noul Avocat al Poporului, după ce mandatul lui Renate Weber a expidat încă din iunie 2024.

Propunerea venită din partea USR pentru această funcție este Roxana Rizoiu, iar PSD a anunțat că nu va vota.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE