Demn cum îl știe o lume întreagă, dar vizibil marcat de tumultul ultimelor zile, Răzvan Lucescu a ținut un discurs emoționant, la slujba de înmormântare de la Biserica Sfântul Elefterie - Nou, din Capitală. Ceremonia a fost privată.
„S-a născut într-o familie foarte săracă, într-o cocioabă. S-a educat și a încercat să educe. A fost un luptător, s-a luptat, a învins, a pierdut, a fost fericit, a fost mâhnit, a trecut prin toate situațiile posibile și imposibile pe care le poate oferi viața” a spus Lucescu junior, citat de basilica.ro, agenția de știri a Patriarhiei Române.
Fiul regretatului Mircea Lucescu le-a mulțumit, din nou, celor care au fost alături de familia Lucescu în aceste clipe de cumpănă.
Joi, Răzvan, soția și copiii săi au petrecut foarte mult timp strângându-le mâinile celor veniți la Arena Națională să-și ia rămas-bun de la tatăl său. Un gest simplu, elegant, dar aproape mișcător până la lacrimi.
În jur de 15 mii de oameni i-au adus un omagiu lui Mircea Lucescu, conform informațiilor de pe pagina de facebook a Echipei Naționale.
„Sper din toată inima ca el, în acest moment, undeva deasupra noastră, să stea, să zâmbească, și să spună: A meritat absolut totul, sunt satisfăcut. Și eu, ca fiu al lui, îmi doresc ca el să fie fericit pentru tot ceea ce a obținut!”, a adăugat Răzvan Lucescu, potrivit aceleași surse.
George Copos și Răzvan Burleanu, omagii pentru omul Lucescu
La finalul slujbei, ținută de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu un sobor de preoți, au mai vorbit George Copos, fostul investitor de la Rapid și Răzvan Burleanu, șeful Federației Române de Fotbal.
Fiecare, cu un rol important pe linia destinului lui Il Luce: Copos l-a convins să revină în țară la finalul anilor '90, iar marele antrenor i-a adus Rapidului un titlu după mai bine de trei decenii. În timp ce Burleanu și echipa sa l-au readus la echipa națională pentru o a doua experiență, după cea încheiată în 1986. Una neverosimilă, ținând cont de vârsta sa înaintată, dar perfect valabilă în raport cu iubirea nețărmurită a lui Mircea Lucescu pentru fotbal și țara sa.
George Copos l-a descris drept personalitate unică: „Mircea Lucescu nu a fost doar cel mai mare dintre noi, românii. A fost un român universal, un om strălucit, un ambasador al României”, transmite Basilica.
Răzvan Burleanu, în schimb, a vorbit despre dragostea lui Lucescu pentru echipa națională, conform aceleiași sursei citate anterior. „A fost pentru el ca un copil. Un copil pe care l-a crescut și pe care l-a iubit necondiționat. I-a oferit totul: experiența sa, timpul său, sănătatea și, în final, ultimele sale resurse de energie.”
Totodată, a punctat că familia i-a fost ancoră pe parcursul unei vieți întregi închinate fotbalului: „Radia de mândrie când analiza meciurile lui Răzvan. Ochii se luminau instantaneu când pomenea de nepoți și strănepoți și cred că erau singurii care reușeau să-l deconecteze de la fotbal și să-i reamintească de frumusețea simplă a vieții.”
„Nu știu dacă există un final pentru un om, dar cred cu tărie că Mircea Lucescu a sfârșit exact așa cum și-ar fi dorit, în slujba fotbalului, până la capăt. A plecat dintre noi, implicat, activ, visând la următorul proiect” a conchis președintele Federației Române de Fotbal, conform basilica.ro.
