Dezbaterea uriașă legată de salariile și pensiile magistraților ne face să ne îndreptăm atenția spre performanța sistemului de justiție.
La începutul acestui an, Comisia Europeană a întocmit un raport pe această temă pentru întregul bloc comunitar.
România este printre țările în care procesele pentru spălarea banilor și corupție durează cel mai mult. Avem și cel mai mare număr de litigii civile și comerciale noi din Uniune.
În multe dintre aspectele analizate în raportul Comisiei Europene pe tema justiției, România se situează aproape de media europeană. Sunt însă și câteva aspecte unde România conduce și iar unul dintre este numărul nou de litigii comerciale și civile înregistrate în anul 2023, ultimul an pentru care sunt disponibile datele pentru fiecare 100 de locuitori.
În 2023 au fost deschise opt litigii civile sau comerciale. Este cel mai mare raport din toate țările prezente în studiul realizat de către Comisia Europeană.
Și, ca să ne facem o imagine mai clară, haideți să vedem și cât a durat, în medie, rezolvarea acestor litigii, cel puțin în primă instanță, pentru că, iată, ne apropiem undeva de aproximativ 320 de zile. Cu toate acestea, sunt și numeroase țări unde durata este mult mai mare. Ne uităm, spre exemplu, la Grecia, acolo unde un proces similar durează în primă instanță peste 600 de zile.
Haideți acum să privim și către partea penală a acestei a acestui raport. Ne uităm, întâi de toate, la cazurile de spălare de bani, pentru că raportul arată că România se situează pe al 2-lea loc în toată Uniunea în ceea ce privește durata în primă instanță a proceselor de spălare de bani.
Vorbim despre aproximativ 1.250 de zile. Doar în Grecia. Aceste procese durează și mai mult, mai exact, aproximativ 2.100 de zile. În ceea ce privește durata proceselor de corupție în primă instanță, România stă ceva mai bine decât în cazul spălării banilor, însă este încă în jumătatea țărilor unde procesele durează ceva mai mult.
Vorbim despre un timp mediu de 420 de zile pentru ca un proces de corupție să fie judecat în primă instanță. Sunt, însă, iată, și țări unde același proces durează mult mai mult. În Țările de Jos, spre exemplu, durează, în medie, 980 de zile.