Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Sute de judecători și procurori au intrat în grevă, din cauza reformei pensiilor speciale

Sute de procurori și de judecători intră în grevă din cauza modificărilor Legii Pensiilor Speciale prin care li s-ar reduce veniturile. Noua lege, care propune, printre altele supraimpozitarea cu 15% a pensiilor speciale care depășesc nivelul salariului mediu net, ar urma să fie votată săptămâna viitoare. Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Justiției au discutat cu reprezentanții magistraților la sediul Guvernului, însă nu și despre oprirea protestului.

82 de instanțe și 75 de parchete au notificat CSM, până acum, că își suspendă activitatea pe o perioadă nedeterminată. DNA și DIICOT spun că vor decide într-o adunare generală viitoare ce formă de protest vor adopta. Instanțele susțin că vor judeca doar cauzele urgente, precum cele cu minori sau cele care presupun luarea unor măsuri preventive. Judecătorii vor merge în sală, dar vor amâna termenele.

Ciprian Tița, președintele tribunalului specializat argeș, membru AMR: ”Nu este vorba despre bani în această chestiune, ci despre niște principii de drept constituțional care dacă sunt încălcate azi vor fi încălcate și mai ușor mâine. Practic, în 2024-2025 justiția va intra în colaps datorită lipsei judecătorilor, va afecta cu siguranță liberul acces al justiției al cetățeanului pentru că va prelungi extrem de mult durata procedurilor, procedurile în sine.”

Potrivit magistraților, pensiile lor au fost introduse, pe nedrept, în categoria celor speciale, iar legiuitorul nu a venit cu niciun argument rezonabil pentru eliminarea acestora.

Volumul inuman de muncă, în rândul judecătorilor, agravat de plecările masive din sistemul judiciar, în contextul incoerenţei şi lipsei de transparenţă a puterii legiuitoare, subdimensionarea cronică a schemelor de personal, neadaptate de ani de zile volumului uriaş de cauze, incompatibilitățile şi interdicţiile profesiei, sunt aspecte ce trebuiau cântărite de legiuitor.”, a transmis Curtea de Apel București în comunicatul prin care a anunțat că suspendă activitatea.

Daniela Diko, judecător pensionar: ”Munca este foarte grea, noi lucrăm ca în tranșee, ca sclavii pe plantație, așa lucram acolo. Noi suntem disperați că ni se taie pensia, că ne dăm jumătate din pensie pe doctori și medicamente. Am intrat într-un sistem făcându-ne un plan al vieții și iată ca în timpul desfășurării activității, care nu este deloc ușoară așa cum își închipuie politicienii, ne trezim cu regulile schimbate.”

Sorin Ioniță, președintele Expert Forum: ”Ține totul de moralitatea, de decența lor și modul cum vor să fie văzuți de profesie. Dacă ei în continuare nu au niciun fel de jenă, divid societatea și vin și spun că ”importanța noastră este mare”, importanța unui chirurg care operează într-un spital privat ala poate sa stea normal, dar noi suntem cu totul speciali în societate.”

Coaliția de guvernare vrea să adopte definitiv proiectul săptămâna viitoare. În forma actuală, legea prevede creșterea vârstei de pensionare până la 65 de ani, gradual, începând de anul viitor, supraimpozitarea cu 15% a părții de necontributivitate care depășește salariul mediu net, care este acum de aproape 4.000 de lei, dar și calcularea pensiei în funcție de veniturile obținute pe parcursul întregii cariere, și nu în funcție de veniturile din ultimele 12 luni, cum prevede acum legea. În plus, noua lege prevede ca nicio pensie specială să nu depășească salariul aflat în plată. Asta înseamnă că pensiile speciale ale magistraților vor fi recalculate.

Ciprian Tița, președintele tribunalului specializat argeș, membru AMR: ”N-ar fi rău să se solicite și lista de amendamente care ar putea fi propuse de adunările generale ale judecătorilor și de către asociațiile profesionale.”

În anul 2022, erau puțin peste 4.000 de judecători și aproape 2.400 de procurori angajați în sistemul judiciar. Deficitul în ambele categorii a ajuns la aproximativ 20%. (CARTON PENSII) În luna mai, peste 5.200 de magistrați primeau pensii de serviciu, iar pensia medie era de peste 21.000 de lei, potrivit Casei Naționale de Pensii.

Judecătorii și procurorii anunță proteste

Mai multe instanțe și Parchete din România au anunțat că își suspendă activitatea, printre care și cele din București.

Magistrații protestează față de proiectul de modificare a pensiilor speciale. Acesta urmează să fie votat săptămâna viitoare în plenul Camerei Deputaților.

Astfel, magistrații Curţii de Apel Bucureşti, cea mai mare din ţară, au decis încetarea activităţii tuturor secţiilor, începând de miercuri, cu excepţia unor cazuri urgente care vor fi judecate.

Potrivit unor surse, premierul Marcel Ciolacu discută de la această oră cu reprezentanții magistraților.

Alina Gorghiu a reacționat spunând că respectă dreptul magistraților la liberă exprimare, dar că ”societatea românească așteaptă această reformă a pensiilor de serviciu”.

Reacția ministrului Justiției

“Ministerul Justiției respectă dreptul magistraților la liberă exprimare, dar pornește de la premisa că dialogul este soluția rezolvării oricărei probleme a sistemului judiciar, nu protestul. Principiul conform căruia nicio pensie nu poate să depășească salariul este unul moral. Societatea românească așteaptă această reformă a pensiilor de serviciu.

Proiectul privind pensiile de serviciu reprezintă un jalon din cadrul PNRR, a cărui atingere intră în responsabilitatea Ministerului Muncii, ca minister de linie.

Prin urmare, analiza de oportunitate, armonizarea prevederilor proiectului pentru toate categoriile profesionale, consultările cu reprezentanții profesiilor vizate (inclusiv cele din domeniul justiției) sunt pași prealabili parcurși de Ministerul Muncii în vederea obținerii unei soluții agregate și materializate în proiectul de lege menționat.

Ministerul Justiției subliniază necesitatea identificării unor soluții de echilibru între imperativul respectării angajamentelor de reformă asumate de statul român, inclusiv în sectorul pensiilor, și cel al asigurării funcționalității și eficienței sistemului judiciar, a calității actului de justiție privit ca serviciu public.

MJ își reafirmă deschiderea către colaborare și dialog constructiv cu CSM pe orice temă privind sistemului judiciar” a declarat Alina Gorghiu, ministrul Justiției.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE