Moțiunea de cenzură PSD-AUR împotriva Guvernului Bolojan ar avea șanse să fie votată în Parlament, ținând cont de numărul de parlamentari, însă unii dintre senatori și deputați și-au mai schimbat decizia, a declarat Radu Miruță, ministrul Apărării, la Euronews România.
„Atât de mică este diferența încât nu vom putea ști până la momentul votului”, a spus vicepremierul Radu Miruță.
În jurnalul „Bună dimineața, România”, de la Euronews România, vicepremierul Radu Miruță a dat de înțeles că jocul voturilor este atât de strâns încât orice schimbare poate răsturna rezultatul
„Sunt atât de mulți parlamentari care au semnat. Ar fi șanse mai multe ca da, decât că nu, însă înțeleg că și-au mai schimbat decizia unii dintre ei și atunci atât de mică este diferența încât nu vom putea ști până la momentul votului”, a afirmat Radu Miruță.
Deputat USR, Miruță a afirmat că, asemenea demersului PNL, a încercat să convingă senatorii și deputații să nu voteze moțiunea împotriva Guvernului Bolojan.
Radu Miruță: Moțiunea de astăzi este pur și simplu o intersecție în care se decide în ce partea va merge România
„Ce nu au adus pe masă cei de la PSD și AUR, care au depus această moțiune, este care este pasul doi.
Moțiunea de astăzi nu este despre Ilie Bolojan. Nu este despre un om. Moțiunea de astăzi este pur și simplu o intersecție în care se decide în ce partea va merge România. E o confruntare între un mod mai vechi de a face politică care s-a bazat în 30 ani pe controlul instituțiilor, pe privilegii, și o abordare care cere reguli clare, propune concursuri reale, care propune răspundere pentru cei care sunt într-o funcție publică.
Sunt taberele care vor să-și mențină în continuare controlul chiar dacă PSD nu mai are 50% în Parlament și care doar 20 și ceva la sută. Și suntem unii care vrem să rupem această barieră în care România a fost ținută în ghearele subdezvoltării ani de zile”, a menționat Miruță.
Radu Miruță: PSD face o alianță cu un partid antieuropean, fiind ceva ce avem palpabil pe masă
Surse politice au precizat pentru Euronews România că PSD ar vrea în continuare coaliție proeuropeană, însă nu și-l mai dorește pe Ilie Bolojan la conducerea Executivului. Întrebat dacă ar face parte dintr-un Guvern cu un alt premier de la PSD, Miruță a menționat că nu e convins că PSD „își dorește mai departe o coaliție proeuropeană”.
„Nu sunt convins că PSD își dorește mai departe o coaliție proeuropeană. Sunt convins că PSD rostește asta pentru că domnul președinte Nicușor Dan a spus că nu ar accepta nicio altă formă.
Astăzi suntem în situația în care PSD face o alianță cu un partid antieuropean, fiind ceva ce avem palpabil pe masă. Înfrățirea asta între PSD și AUR este astăzi oficială, cu documente”, a afirmat vicepremierul Miruță.
„România are șanse foarte mici să se îndrepte spre est, așa cum ar vrea cei de la AUR”
„Aprecierea mea este că PSD tot împinge cu proeuropenismul pentru că nu se dorește de la Palatul Cotroceni o altă direcție. Și este o garanție că România are șanse foarte mici să se îndrepte spre est, așa cum ar vrea cei de la AUR.
Însă pasul făcut de PSD prin a depune această moțiune cu AUR nu este unul proeuropean. A destabiliza, a pune sub întrebării o serie de discuții europene, o serie de interacțiuni în care România este parte, o serie de fonduri europene, de măsuri pe care Guvernul ăsta și le-a propus a fi luate pentru aderarea la OECD, pentru a fi cu mai multă prestanță în zona UE și NATO, cu creșterea producției de armament pe teritoriul național. Astea sunt lucruri care deranjează Federația Rusă, a cărei reprezentat este partidul AUR cu care PSD are o alianță semnată”, a mai precizat Miruță.
Miruță, despre formarea unui pol de dreapta în jurul lui Ilie Bolojan: pe toate sondajele este astăzi pe la 30%.
„Un pol de dreapta format din USR și bucata de PNL care îl susține pe domnul Bolojan pe toate sondajele este astăzi pe la 30%. Nu cred că sintagma de balama este corectă”, a menționat deputatul USR.
„USR cu domnul prim-ministru Bolojan și cu o serie de parlamentari și miniștri PNL își doresc ca direcția României să fie una bazată pe competență, una bazată prin concursuri, pe tragerea la răspundere a celor care nu livrează rezultate. E un fapt cunoscut și am luat măsuri în toate aceste luni în direcția asta”, a adăugat el.
Miruță: Vedem criza în care ne-a aruncat PSD
Cât despre posibilitatea ca USR să se unească cu o facțiunea din PNL condusă de Ilie Bolojan, Miruță a menționat că partidul s-a unit „și mai tare” în contextul moțiunii de cenzură.
„La USR nu se pune problema de o parte sau de alta. În acest moment nu există două părți la USR. Ce se întâmplă în aceste zile ne-a unit și mai tare în jurul unei singure entități din USR care să susțină modernizarea României.
Vedem criza în care ne-a aruncat PSD. În funcție de votul moțiunii de astăzi, vom muta și noi politic”, a concluzionat el.
