Radu Lupescu este poate cel mai cunoscut medic român din Franța. Este specialist în anestezie și terapie intensivă la o clinică din Strasbourg. A fost decorat de Emanuel Macron pentru modul în care a gestionat organizarea de spital în acea regiune a Franței, în timpul pandemiei. A fost un moment în care a descoperit adevăratul caracter al oamenilor, a spus Lupescu într-un interviu pentru Euronews România. „Știam că pandemia va fi un moment revelator. Oameni la care nu te așteptai vor fi foarte implicați, iar alții vor fugi de răspundere”, a spus medicul.
Și-a dat seama că destinul lui este în Franța, nu în România
Vine rar în România, fiind stabilit cu familia la Strasbourg, dar a vizitat recent Bucureștiul și Facultatea de Medicină, cu ocazia reuniunii de 35 de ani de la absolvirea liceului. A făcut primii doi ani de medicină în România, dar studiile au fost întrerupte în decembrie 1989 de Revoluție.
„Ca mai toată lumea, am aflat de la Europa Liberă. S-a făcut apel la studenții de la Medicină să se ducă în spitale pentru că erau mulți răniți. M-am dus pe la tatăl meu să-i spun că sunt bine, mi-am luat halatul și m-am dus la spitalul de Urgență și am stat acolo 3 zile și 3 nopți în continuu. Au început să vină răniți seara și a trebuit să ajutăm ca brancardieri, am demontat ușile ca să transportăm pe uși, am folosit saltele. La un moment dat, cum făcuse armata, farmacistul spitalului ne-a rugat să apărăm intrarea din spital. Am luat de la un rănit o pușcă-mitralieră și am păzit intrarea din spital. Făceam un fel de dispecerat ca să intre oamenii care veneau cu ambulanțe, făcusem un baraj, intrau doar ambulanțele în incinta spitalului”, a povestit medicul Lupescu pentru Euronews România.
Atunci i-a cunoscut și pe medicii francezi voluntari care veniseră să ajute răniții. A intrat în vorbă cu ei pentru că știa franceză și așa a ajuns să fie interpretul lor pe perioada cât au stat la București. Ei au fost cei care i-au sugerat tânărului student la Medicină să încerce un stagiu de practică, vara, la un spital din Franța.
A reușit să obțină un loc la spitalul din Limoges și acolo s-a schimbat brusc toată perspectiva lui de viitor. Și-a dat seama că destinul lui este în Franța, nu în România. A luat-o de la capăt, pentru că la vremea aceea nu puteau fi echivalate studiile. Pentru a se întreține, a lucrat la un azi de bătrâni, experiență care l-a ajutat să înțeleagă cât de importante sunt toate rolurile personalului dintr-un centru medical.
