Președintele rus Vladimir Putin ar urma să efectueze o vizită la Beijing săptămâna viitoare, a declarat Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, la Euronews România. Demersul liderului de la Kremlin trebuie urmărit „cu atenție și preocupare”, a subliniat fostul șef al diplomației, care a avertizat că „ținta Rusiei nu este numai Ucraina”.
- Președintele rus Vladimir Putin este așteptat să se întâlnească cu omologul său, Xi Jinping, la Beijing, la scurt timp după summitul China-SUA din 14-15 mai. Vizitele consecutive ar indica o nouă fază de diplomație triunghiulară, scrie The Diplomat.
- Spre deosebire de summiturile China-SUA din era Nixon, unde liderii americani și chinezi au încercat să își folosească apropierea pentru a izola și mai mult Uniunea Sovietică, este puțin probabil ca viitoarea întâlnire dintre președintele american Donald Trump și Xi să pună presiune pe Rusia în privința Iranului sau Ucrainei.
- Informația despre vizita lui Putin la Beijing este publicată și de Institutul pentru Studii de securitate al Uniunii Europene.
În emisiunea „Vocile care contează” de la Euronews România, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a analizat declarația comună a liderilor reuniți la Summit B9 de la București care au susținut că „Rusia este şi va rămâne cea mai semnificativă şi directă ameninţare pe termen lung”.
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe: Ținta Rusiei nu este numai Ucraina. Se pare că am uitat faptul că în solicitările de negociere, care au fost abandonate, Federația Rusă a spus foarte clar și retragerea aliniamentului NATO la frontiera din 1997, deci toate garanțiile care ne-au fost date celor veniți după 1990 să fie anulate.
Importanța Mării Negre, evidențiată la summitul B9
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe: Summitul, după părerea mea, a fost util. Poate și perspectiva faptului că pentru prima oară după 2023 s-a semnat totuși un document final. (...)
Acest tip de conivență m-aș bucura foarte mult să coboare foarte mult spre Marea Neagră și de ce nu spre Marea Mediterană, pentru că de la Polonia și Germania în sus, spre nord, există Consiliul Nordic care și-a propus o regiune stabilă în nordul Europei, cea mai stabilă până în 2030.
Acest tip de cooperare este foarte avansat în zona Mării Baltice și a Nordului îndepărtat. Sper ca semnalul de la București în legătură cu necesitatea de a coborî spre Marea Neagră, în același timp de parteneriat. Și poate la Ankara (la summitul de la Ankara) să se consfințească un format și mai extins, dar în egală măsură mai solid.
Cristian Diaconescu a explicat că acest lucru „ar reprezenta un semnal foarte bun spre Vestul Europei în ceea ce privește solidaritatea și acțiuna comună; un semnal foarte bun spre Washington în ceea ce privește necesitatea prezenței americane.”
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe: Nu trebuie omis, un semnal către Est, pentru că și acolo se analizează zonele de vulnerabilitate. Unde ar fi mai preferabile? În Flancul estic.
Dacă există o continuitate privind o serie de decizii de cooperare ulterioară, inclusiv mai ales din punct de vedere militar, cred că această reuniune a fost utilă.
Cristian Diaconescu, despre posibila vizită a lui Vladimir Putin în China
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe: Astăzi e Donald Trump la Beijing. Se pare că săptămâna viitoare va fi Vladimir Putin la Beijing. Sunt o serie de evoluții pe care la un moment dat nu numai că trebuie să le urmărim cu atenție și preocupare.
Trebuie să fim acolo. Cum? Mergând pe sârmă? Eventual să avem pe cineva capabil să meargă pe sârmă.
Această retorică - totuși, anul acesta se termină în Ucraina s-ar putea să nu fie doar o simplă transmitere de mesaj în ideea de a mai câștiga timp.
Ce variante diplomatie ar exista pentru oprirea războiului din Ucraina
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe: În regulile diplomatice ar fi trei variante de ieșire din această criză: prima - victorie totală, adică și în capitale, nu numai în câmpul de luptă, de tipul Al Doilea Război Mondial. E aproape imposibil.
Armistițiu. Nu se mai execută acțiuni militare și se întră într-o logică de diplomație coercitivă. Ne așezăm politico-diplomatic la masă, dar Armata stă la ușă. Deci, compromisurile pe care le facem sau nu le facem. Avem în vedere că dacă se ridică de la masă cineva, Armata va interveni.
Și varianta cea mai complicată - armistițiu și tratat politic. Ce va cuprinde un astfel de tratat politic?
Am fi cât se poate de naivi să ne închipui că numai cedarea Donbasului ar fi în discuție. Și aceea ar fi o problemă pentru Ucraina.
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe: Lucrurile au devenit extrem de sofisticate în condițiile în care, după cum spunea premierul Canadei, ordinea mondială s-a rupt. Care este ordinea mondială 2.0? Urmează să aflăm.
Sunt tot felul de contraste, de elemente complicate în NATO. Moscova le privește cu foarte mare atenție și le calibrează.
