Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Protest în fața Guvernului pentru majorarea salariului minim. „Festinul politicienilor, firimiturile poporului”

Un protest sub forma unui act artistic are loc în fața guvernului. Membrii societății civile, reprezentați de Asociația Declic trag un semnal de alarmă pentru ca guvernanții să ia o decizie urgentă referitoare la majorarea salariului minim. Deși Coaliția promite o majorare a salariului net până la 1.800 de lei, acest lucru nu este considerat suficient pentru a acoperi un trai decent în România.

În fața Palatului Victoria au fost plasate două mese: cea a politicienilor și cea a salariatului din România. La „Festinul politicienilor” sunt prezenți actori care poartă măștile a trei politicieni: ministrul Muncii, Marius Budăi, Nicolae Ciucă, premierul României și Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, cei care au putere de decizie pentru a lua o hotărâre în privința salariului minim în România.

Cei prezenți la protest scandează „Justiție socială”, „Fără sărăcie” și afișează mesaje precum „Ciucă, Ciolacu și Budăi, respectați directiva europeană! Creșteți salariul minim!”, „Trai decent, Nu se poate trăi cu câțiva lei pe zi”.

În acest moment, salariul minim net din România este de 1.524 de lei. În același timp, în ultima lună ONG-urile au calculat un minim pentru un trai decent care se ridică la 3.275 de lei, aproape dublu față de ce a promis Guvernul. Coaliția de guvernare a promis o creștere a salariului minim brut la 3.000 de lei, începând cu 1 ianuarie

În cazul României, câștigul salarial lunar mediu brut este de 6.095 de lei. Dacă ne luăm după procentajul propus de directiva europeană, salariul minim în România ar trebui să crească de la 2.550 de lei brut la 3.047 de lei brut.

Aceasta ar însemna o creștere a salariului net de la 1.524 de lei la 1.800 de lei net pentru angajat, iar pentru angajator ar presupune o majorare a costului salarial de la 2.607 lei la 3.116 lei, pentru salariul minim.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE