Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Proiectul privind plafonarea prețurilor RCA, retras de ASF. Nu mai figurează pe ordinea de zi a Guvernului

Publicat de: Euronews

Proiectul referitor la plafonarea tarifelor la polițele de răspundere civilă auto (RCA) a fost retras de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și nu se mai află pe ordinea de zi a Guvernului. Informația a fost confirmată pentru Euronews România de purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

24/03/2023 , 10:43

Reacția ASF după ce a retras proiectul privind plafonarea prețurilor la RCA

Purtătorul de cuvânt al ASF, Dan Apostol, a declarat, vineri, în direct la Euronews România, că proiectul privind plafonarea prețurilor polițelor RCA a fost retras deoarece au fost formulate mai multe „observații”.

”Ca urmare a acestor observații, proiectul a fost retras pentru a realiza o analiză atentă a tuturor observațiilor formulate.

Sunt un set întreg de observații formulate de diversele părți implicate pe procesul de elaborare a proiectului final. Am văzut și observații aduse de părți interesate din piețe.

Noi trebuie să le analizăm pe fiecare în parte ca să putem veni pe baza acestei analize cu o variantă revizuită ca propunere pentru colegii din Executiv”, a explicat Dan Apostol.

Întrebat despre ce nereguli este vorba, purtătorul de cuvânt al ASF a afirmat că nu vrea să facă ”speculații” și că ” toate observațiile care au fost formulate vor intra în analiză.”

De asemenea, Apostol a afirmat că analizarea observațiilor va dura câteva zile.

ASF vrea să prevină o explozie a prețurilor RCA din cauza inflației

”ASF nu face speculații cu privire la evoluția prețurilor. ASF a venit cu acest proiect tocmai în scopul găsirii unor resorturi legislative de protecție a consumatorilor, în eventualitatea în care piața va evolua pe o tendință inflaționistă care va putea împovăra consumatorii”, a concluzionat Dan Apostol.

Știrea inițială

Aflat în dezbatere săptămâna aceasta, proiectul privind înghețarea prețurilor polițelor RCA a fost criticat de asociațiile asiguratorilor, care susțin că o astfel de măsură încalcă legislația europeană, este lipsit de fundament economic, ambiguu şi poate destabiliza şi mai mult piaţa.

"UNSAR (Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România - n. r.), BAAR (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România), PIAR (Patronatul Industriei Asigurătorilor din România) au luat notă de proiectul de Hotărâre de Guvern care instituie o plafonare pe termen de 6 luni a tarifelor de primă la asigurările RCA, făcând următoarele precizări: industria nu poate fi de acord cu proiectul de HG, care încalcă în mod evident legislaţia europeană, este lipsit de fundament economic şi ambiguu pe anumite aspecte, riscând să destabilizeze şi mai mult piaţa de asigurări RCA.

Legislaţia trebuie modificată, dar necesită un pachet de măsuri mai amplu care să fie discutat împreună cu toate părţile direct implicate", susţin asigurătorii, potrivit unui comunicat, citat de Agerpres.

De asemenea, asiguratorii au amintit că o astfel de măsură a mai fost aplicată și în anul 2016, tot prin hotărâre de Guvern, însă soluţia nu a fost benefică nici pentru piaţa de asigurări din România şi nici pentru asiguraţi, nici pentru persoanele prejudiciate.

Ce prevedea proiectul privind plafonarea prețurilor polițelor RCA

Proiectul implica plafonarea pentru o perioadă de șase luni a tarifelor de primă practicate de firmele de asigurare pentru polițele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de aceştia la data de 1 martie 2022, iar în situaţia în care tarifele de primă practicate la 1 martie 2022 ar fi fost mai mari decât cele practicate la data de 1 martie, 2023 atunci asigurătorii RCA ar fi aplicat cel mai mic tarif de primă, ”astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieţei de asigurări”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE