Primarul Galațiului, despre perchezițiile de la Combinat: Sunt mii de oameni neplătiți cu lunile, abia asta e tragedia

Doar oamenii contează, spune Ionuț Pucheanu, primarul Galațiului, în ziua în care au loc percheziții la Combinatul Siderurgic, într-un dosar cu un prejudiciu de 300 de milioane de euro. Se vorbește
despre delapidare și evaziune fiscală, iar vizate sunt inclusiv persoane din conducerea combinatului.

Primarul Galațiului: E deja un faliment. Oamenii sunt neplătiți din august

„Noi îl simțim deja ca pe un faliment la nivelul taxelor și impozitelor locale. Nu au mai fost plătite taxele și impozitele locale de mai bine de un an și jumătate. S-au acumulat aproximativ 10 milioane de euro datorii, bani care s-ar fi dus în dezvoltarea Galațiului.” spune primarul Ionuț Pucheanu.

  • Ionuț Pucheanu, primarul Galațiului: „O parte din impozitele pe venit n-au mai fost plătite de către angajator, prin urmare nici acelea nu mai revin. Săracii oameni, din câte știu eu, ar fi urmat să primească - nu știu dacă au reușit! - să ajungă cu plata la nivelul avansului din luna septembrie. Erau la nivelul lichidării din luna august. Astea sunt, într-adevăr, tragediile, nu faptul că au venit DNA-ul sau Procuratura să verifice situația de la Combinat."

Conform Libertatea, care citează publicația Viața Liberă, începutul acestei săptămâni (3 noiembrie 2025) conducerea ar fi achitat o serie de plăți restante pentru angajați. Iar până pe 21 noiembrie, se preconizează plata indemnizațiilor de 75% pentru luna septembrie pentru cei aflați în întrerupere temporară a activității, potrivit aceleiași surse. Viața Liberă relatează, însă, că în combinat s-au înregistrat peste 500 de demisii numai în acest an și că există riscul ca la jumătatea lui decembrie societatea să intre în incapacitate de plată.

Speranțe pentru un nou proprietar

În jur de trei mii de angajați are, la această oră, Combinatul Siderurgic - edilul Pucheanu vorbește despre cinci mii. „Sunt „singurii care contează!” spune acesta.

  • Ionuț Pucheanu, primarul Galațiului: „Eu am speranța ca acest Combinat să își găsească rapid un nou proprietar. Un proprietar potent financiar, cu viziune, pentru a scoate societatea din situația în care se află și să revenim pe plan european acolo unde am stat mereu.”

Taguri

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE