Prezidențiale 2025: Maia Sandu a votat în turul al doilea, la Ambasada României la Tirana

Maia Sandu, care are și cetățenia română, a votat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România. Aflată în Albania, la Summitul Comunității Politice Europene, președinta Republicii Moldova s-a prezentat la Ambasada României din Tirana. La ora 21.00, s-au închis urnele în Republica Moldova, vineri, în prima zi de vot. Au votat aproximativ 28.200 de cetățeni români prezenți în Republica Moldova.

Prezidențiale2025: Maia Sandu a votat la Ambasada României la Tirana

Momentul votului a fost surprins într-un scurt videoclip publicat pe Instagram. Potrivit unui mesaj transmis de consilierul Igor Zaharov, „gestul este unul firesc pentru orice cetățean implicat”.

Maia Sandu se află în Albania la Summitul Comunității Politice Europene, care reunește liderii celor 27 de țări membre ale UE și din alte state europene.

Prezența cetățenilor la alegeri este mai înaltă decât în primul tur de scrutin, votanții din Republica Moldova fiind printre cei mai activi în diasporă. De altfel, acesta a fost și mesajul transmis, recent, de Sandu, care a încurajat cetățenii să se prezinte în număr cât mai mare la urne.

„Acum, România are nevoie de noi și Europa are nevoie de noi în România! Noi, moldovenii, știm cât valorează libertatea și siguranța - și ne dorim să facem parte din familia europeană, alături de România. Cetățenii români pot vota în acest sfârșit de săptămână pentru a proteja ceea ce a câștigat deja România, dar care e amenințat acum. Succes, România, sora noastră bună, contăm pe tine în Europa și tu contează pe noi!”, a declarat Maia Sandu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE