Biroul Federal de Investigații (FBI) ar fi transmis un avertisment către autoritățile din California cu privire la posibilitatea unui atac cu drone asupra coastei de vest a Statelor Unite, potrivit unor informații apărute în presa americană.
Conform relatărilor, scenariul analizat de autorități ar presupune lansarea unor drone de pe o navă neidentificată aflată în largul coastelor americane. Un astfel de atac ar putea reprezenta o posibilă ripostă a Iranului la războiul purtat de Statele Unite și Israel în Orientul Mijlociu.
Avertismentul ar fi fost transmis structurilor de aplicare a legii din California pentru a crește nivelul de vigilență, însă detaliile privind amenințarea rămân limitate. Presa americană notează că nu este clar când a fost emis exact acest mesaj de avertizare.
Postul ABC News a relatat că, în acest moment, autoritățile americane nu dețin informații concrete despre momentul în care ar putea avea loc un eventual atac, despre țintele vizate sau despre autorii direcți ai unei astfel de operațiuni.
Subiectul a fost abordat și în spațiul public american. Întrebat despre posibila amenințare, președintele Donald Trump nu a oferit detalii suplimentare și nici nu a prezentat clarificări privind nivelul de risc pentru populație.
