Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mark Rutte: „Țările de Jos nu sunt, în principiu, împotriva aderării României la Schengen”. Președintele Iohannis: „E bine să fim realiști”

„Țările de Jos nu sunt, în principiu, împotriva aderării României la Schengen”, a declarat premierul olandez Mark Rutte, care a efectuat miercuri o vizită în România.

Deplasarea șefului Executivului de la Haga este considerată una importantă pentru decizia de aderare a României la spațiul Schengen, în contextul în care Țările de Jos s-au opus ani la rând accederii țării noastre la spațiul comunitar de liberă circulație.

Klaus Iohannis a făcut declarații, după întâlnirea cu oficialul olandez.

„Sunt bucuros că îl avem inivitat pe premierul delegat al Țărlor de Jos, într-un moment atât de important. Țările noastre sunt prietene și au aceleași interese comune în ceea ce privește securitatea. Mulțumesc pentru prezența militarilor Țărilor de Jos în România. România și tot flancul estic, dar și NATO, resimt agresiunea războiulului rușilor în Ucraina.

Dragi militari olandezi, vă mulțumesc pentru eforturile depuse alături de colegii francezi, belgieni și români. Mulțumesc și celorlalți militari aliați din România. Prezența voastră aici demonstrează solidaritatea și coerența NATO. Împreună cu soldații români faceți Europa mai sigură și protejați valorile euroatlantice.

Răspunsul nostru comun la contextul actual trebuie să fie ferm, bazat pe solidaritate și unitate.

Vom continua să dezvoltăm dialogul politic și cooperarea sectorială, Olanda fiind primul investitor în România.

Am discutat și despre așteptarea legitimă a României de a adera la Schengen, am reiterat toate argumentele că aderarea e necesară și oportună. România îndeplinește cerințele tehnice și acționează ca un membru de facto”, a declarat Klaus Iohannis.

Declarațiile făcute de Mark Rutte:

„E o onoare să fiu aici. Când eram tânăr, acest tip de cooperare militară era de neconceput. Iată că acum se întâmplă atât de multe sub steagul unei alianțe. Astăzi, parteneriatul nostru e mai puternic decât oricând.

Astăzi, parteneriatul nostru e mai puternic decât oricând. Sunteți toți o legătură a flancului estic extins de la Marea Baltică la Marea Neagră. Cu toții îi susținem ferm pe prietenii noștri ucraineni

Mulțumesc guvernului României pentru ospitalitatea extraordinară. Militarilor le mulțumesc pentru mobilizarea lor.

Trebuie să sprijinim Ucraina cu toate mijloacele posibile. Atacurile recente asupra țintelor civile arată cât de important e sprijinul militar pentru Kiev, am decis azi să trimitem în Ucrainei capacități suplimentare de apărare anti-aeriană. În ultimii 10 ani, schimburile economice s-au dublat între țările noastre, de exemplu în agricultură. E important să găsim metode de a scădea prețul la energie.

Țările de Jos nu sunt, în principiu, împotrivă. oi zicem că toate țările care îndeplinesc criteriile să intre în spațiul Schengen. Țările de Jos nu sunt împotriva aderării României la Schengen. Avem niște sisteme de operare, de verificare”, a declarat Mark Rutte.

Cristian Citre: Există posibiltiatea ca anul acesta până la Consiliul JAI din 8 decembrie să existe un răspuns pozitiv din partea Olandei în această problemă? Odată cu ridicarea MCV răspunsul va fi pozitiv sau mai sunt și alte motive?

Mark Rutte: E foarte important ca toată informația să fie pe masă. Comisia Europeană lucrează acum. Țările de Jos nu se opun aderării României la Schengen, dar trebuie să o facem într-o manieră corectă, de aceea am menționat MCV, trebuie să avem un stat de drept structural mai bun. Despre corupție, crima organizată, despre asta e MCV și apoi trebuie să apreciem împreună. Despre Schengen – misiunea de evaluare ar putea fi mai largă, mai profundă, așteptăm rezultatele, deci nu pot să vă dau un termen, dar nu vom lua mai mult timp decât necesar

Klaus Iohannis: Cred că e bine să fim realiști. Eu am spus intenționat condiții tehnice și politice. Intrarea în Schengen are o parte tehnică – de proceduri, să fim coerenți cu toți partenerii din UE, însă procesul tehnic nu e finalul. Finalul e un vot în Consiliul JAI, acolo se votează. și regula e consens. Să nu facem o eroare. Votul în JAI are o puternică componentă politică. Dar, ca să fie consens, toți trebuie să fie convinși că normele sunt îndeplinite, și asta ne dorim și noi. În final, într-o democrație, politicenii votează, cum și ei sunt votați de public. Nu dorim să intrăm în Consiliul JAI nelămuriți și să apară discuții care apoi se pot duce într-o direcție negativă. De aceea eu nu intenționez să dau un termen limită, pentru că obiectivul național e intrarea în Schengen.

Declarațiile făcute de Nicolae Ciucă:

„Exprim recunoștința țării noastre pentru prezența militarilor străini în România. Alianța noastră e solidă în apărarea valorilor noastre.

Invazia rusă a modificat ireversibil relația noastră cu Rusia. Războiul ilegal e cea mai importantă amenințare la adresa aliaților de la WW2.

Am adoptat o poziție dură la adresa Rusiei pentru a o izola pe scena internațională. România a susținut toate pachetele de sancțiuni ale UE.”, a spus Nicolae Ciucă.

Mark Rutte va fi însoţit de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă la Centrul Naţional de Instruire Întrunită "Getica" de la Cincu, judeţul Braşov, notează Agerpres.

Cei trei oficiali urmează să aibă convorbiri tête-à-tête, discuții în în plenul delegaţiilor oficiale, precum și o întâlnire cu militarii dislocați în baza militară.

Premierul Mark Rutte va vizita militarii olandezi care participă la misiunea NATO, se arată într-un comunicat al Guvernului de la Haga.

„Întâlnirea cu președintele Iohannis și premierul Ciucă va avea loc la o bază militară din Cincu. Se va discuta despre cooperarea militară dintre Țările de Jos și România. De asemenea, în cadrul întâlnirii vor fi abordate subiecte de actualitate, precum ultimele evoluții în jurul războiului din Ucraina și energia.

Olanda nu e în principiu -împotriva-, noi zicem că toate țările care îndeplinesc criteriile să intre în spațiul Schengen. Olanda nu e împotriva aderării României la Schengen. Avem niște sisteme de operare, de verificare”, precizează Executivul olandez.

Cei aproximativ 200 de soldați olandezi staționați la baza militară din Cincu fac parte din noul grup de luptă al NATO. Acesta se află sub comanda Franței și are în total de 900 de militari. Soldații olandezi vor staționa la Cincu timp de aproximativ un an.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE