Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Premieră în Danemarca: armata obligatorie durează de trei ori mai mult. Recruți, prin tragere la sorți

Danemarca a introdus, începând cu 3 august, noul serviciu militar obligatoriu. Acesta durează de aproape de trei ori mai mult decât până acum și le include și pe femei, așa cum există deja în Norvegia sau Suedia.

Noul stagiu militar are o durată de 11 luni, în conformitate cu o reformă legală aprobată în 2024. Armata daneză a precizat că noul val are 1.600 de recruți, toți voluntari și parte a celui de-al doilea contingent din acest an.

Din noul serviciu militar de 11 luni, primele cinci luni sunt dedicate instruirii de bază, iar în următoarele șase luni, recruții vor participa la activități operaționale. Ei pot primi misiuni în Danemarca, în Groenlanda, în cadrul misiunii NATO din Letonia sau în Marina militară.

Autoritățile vor recruta mai întâi voluntari, iar dacă numărul acestora nu este suficient, restul recruților vor fi selectați prin tragere la sorți.

Până acum, această procedură se aplica doar bărbaților. Guvernul de la Copenhaga spune că reforma răspunde noilor provocări de securitate din Europa și urmărește creșterea numărului de recruți de la 4.500 la 6.500 pe an.

Noul serviciu militar ar fi trebuit implementat începând cu 2027, însă data de implementare a noii reforme a fost devansată cu un an. Armata a subliniat necesitatea extinderii și consolidării serviciului ca urmare a noii realități „în care amenințările și securitatea noastră sunt mai dinamice și mai complexe ca oricând”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE