Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Povestea omului cu măști din Maramureș: ”Mie moșii ăștia dacă mi i-ai luat, ar fi ca și cum i-ai da unui copil o jucărie frumoasă și apoi i-ai lua-o“

Publicat de: Dana Coțovanu

În România, semnificația măștilor este legată de lumea arhaică și de povești despre personaje precreștine care ar trebui să alunge niște duhuri nevăzute. În comuna Săcel de pe Valea Izei, casa unui meșter popular a devenit un loc unde poți găsi poveștile lumii rurale. Vasile Șușca este unul dintre cei mai cunoscuți creatori de măști care sunt folosite la tradițiile din timpul iernii. Inițial a fost croitor, apoi a devenit artizan. Locuiește în casa părinților care a obișnuit să fie într-o vreme o moară de apă.

Vasile are 62 de ani și spune că a ales să facă la pensie ceva ce numai copiii pot face. Când e întrebat ”câți ani are?”, se caută prin buzunare și spune că i-ar plăcea să fie întrebat ”câți ani va mai avea?”. Îi place să vorbească, să fie prietenos și-l bucură când vin grupuri de turiști să-l cunoască. Se întâmplă frecvent când este perioada concediilor. De la o simplă invitație a unui prieten, a ajuns să fie numit în 2020 Tezaur Uman Viu de Ministerul Culturii. 

Am vrut să povestim și noi mai multe cu Vasile Șușca despre viața sa de croitor și măștile sale de moși.

Reporter: De ce ați ales croitoria ca primă meserie?”

Vasile Șușca: ”Am început de la tata, fie pomenit. Bine, a avut mai multe meserii. El a fost primul poștaș aici. Aici la țară oamenii se cunosc mai bine pe poreclă. Zice că e a lu’ Ion de-a Ioanei. Ei bine după ce tata o fost primul poștaș pe aici, eu eram acela mai mic căruia i se zicea postărelul. Dar de la tata a început. Am vrut să știu mai multă croitorie ca domnia sa. Apoi am făcut tot felul de haine de la sacouri raglan, palton, pardesiu, haine de piele.”

De la haine, la măști și obiecte decorative

Reporter: ”Cum ar trebui să fie o haină bine făcută?”

Vasile Șușca: ”Vedeți că mai nou stau hainele ca pe umeraș. Pe vremea când lucram eu, o haină era extrem de pretențioasă. La un sacou aveai o sumedenie de cusături pe care nu le vedeai la suprafață. Umerii nu se făceau căzuți ca astăzi. Hainele acum se fac mai mult schițate. O haină e cea în care își stă bine, nu cum este la modă.”

Reporter: ”Cum ați adunat atâtea bucăți de lână, piele de oaie și blănuri?”

Vasile Șușca: ”Capetele, răscroiturile de la haine sunt adunate în ideea că o să fac o saltea cu niște arcuri și cu lână naturală. Vedeți, tristețea îi că lâna nu mai are valoare. Se aruncă materie primă care e atât de simplu să o speli și să o tratezi și să faci o cergă. Ei bine, se aruncă, nu știu cum să scape de ele. Mie mi se par niște lucruri ridicole. Eu o spun oricui: nu aruncați, măi, puneți-o bine, faceți un strimp, câte lucruri bune se pot face și se aruncă. Suntem pe un consumerism deșănțat. Măștile eu le fac din pănură de suman, pănură de cioareci și restul este blană.

Eu, în gândirea mea de țăran, cred că poți realiza dintr-un lucru care se aruncă un obiect care-i plăcut și-l pui pe perete și te uiți la el așa cum este. Despre gusturi și culori nu se poate povesti. Mulți așteaptă să filozofez, să le explic la ce-s bune, la ce se folosesc. Da, funcțiile apotropaice sunt atâtea. Îmi zice lumea că ”am auzit că alungă duhurile, alungă spiritele rele”. Ce spirit? Ce duhuri? Probabil că or fi, dar eu nu le văd, probabil că își fac efectul și eu nu știu (râde). Într-adevăr, înainte, în gândirea de la țară așa se considera.”

Reporter: ”Cum ați făcut trecerea de la haine la măști și obiecte decorative?”

Vasile Șușca: ”Eu sunt pe gândirea omului simplu. Domnule, dacă vrei să faci ceva, îți găsești, trebuie să îți pui mintea la contribuție și găsești orice e de lucru. Când mi s-a propus să lucrez cu măștile, eram vexat, pentru că mă lăsasem de croitorie, deoarece o bună vreme eu nu mai aveam sărbători. Lucram cu atâta pasiune și lumea mă căuta. Și la un moment dat, când n-am mai putut să mă țin de cuvânt, trăgeau clopotele de Înviere, iar eu atât eram de obosit, încât am adormit cu capul pe mașina de cusut.

M-am trezit și îmi zic: uite domnule, păi aici e mâncare de sănătate. Și m-am oprit. Nu-s eu cunoscătorul lumii, dar consider că o brumă de cultură generală am acumulat. Ce am studiat, am studiat pentru mine. Eu de profesie sunt țăran, eu așa spun. Am studii libere în artă.  Ceea ce lucrez este la îndemnul fostului director al Școlii Populare de Artă de la Sighetul Marmației care mi-a propus să mă ocup de treaba asta cu măștile.”

VEZI GALERIA
9 imagini

Pictura, prima dragoste

Reporter:Am văzut că aveți o grămadă de diplome, dar totuși vreau să vă întreb care e premiul la care țineți cel mai mult?”

Vasile Șușca: ”Pentru mine diplomele sunt, să-mi fie cu iertare, o recunoaștere ca lumânarea la capul mortului. Luminează, dar nu mai deșteaptă. Cum adică sunt eu tezaur uman viu? Titlul ăsta iar este dat, pe când omul mai are un pic și i se cam arată drumul.”

Reporter: ”V-ați dorit să fiți actor sau există vreo legătură cu acest teatru popular de la sat?”

Vasile Șușca: ”Da, eram fascinat. Bună întrebare mi-ați spus. Eram mișcat de când eram prunc mic. Îmi plăcea teatrul ăsta popular în care pe lângă mască au și costumație la Săcel. Fiecare comună din Maramureș are alt tip de mască sau costumație. Masca mea e transformată din masca populară. Am deviat că să-i dau un plus artistic. Masca veche ce era? Un pieptar, o bucată de la un cojoc cu numai două găuri în loc de ochi. În loc de nas îi punea un cucuruz  în loc de nas,  în loc de dantură pune niște fasole pe o ață. Aia era masca vremii de atunci. Aia era folosită la Viflaim, la teatrul ăsta popular.”

Reporter: ”Am văzut că aveți niște șevalete pe hol, vă propuneți să continuați cu pictura?”

Vasile Șușca: ”Prima mea dragoste la care vreau să mă întorc cu orice preț este șevaletul și pictura la care vreau să mă întorc cu orice preț.  Plus de asta cred că la ce lucrez eu, ori trebuie să fii copil, ori să dai în mintea copiilor. Eu acuma cred că am dat în mintea copiilor.  Ceea ce fac eu pentru mine este o joacă pe care o fac cu drag. Mie moșii ăștia dacă mi i-ai  luat, ar fi ca și cum i-ai da unui copil o jucărie frumoasă și apoi i-ai lua-o.”

Reporter: ”Există o amintire pe care o aveți cu turiștii care v-au trecut pragul?”

Vasile Șușca: ”Da, era cu un grup de copii veniți în vizită de la Arad. Le-am povestit copiilor despre ce fac, cum fac. Le zic că povestea la mine să-ți fie clar, nu costă nimic. Ei zic: ,”vai, să nu vă luăm din timp.” Timpul e tot timp. Nu trece timpul, trecem noi. Dacă noi facem cu drag ce facem, timpul nu trece. Și aveam acest grup aici și le zic că am rugămintea să fiu ascultat. Așa de bine că la final îmi zice un copil din senin: nenea Șușcă, îmi dați voie să vă iau în brațe?  Au fost cuvintele care m-au uns la inimă. Ce răsplată vrei mai mare?”  

 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE