Mai sunt puține ore până când Volodimir Zelenski dă din nou ochii cu Donald Trump. El nu beneficiază însă de sprijinul direct al liderilor europeni care au mers la Washington pentru a-l susține pentru că aceștia sunt primiți la Casa Albă două ore mai târziu. Așteptările sunt însă imense pentru Ucraina și Europa, care speră la un tratat de pace cu Rusia.
Volodimir Zelenski își amintește sigur cum a fost certat, în același Birou Oval, la sfârșitul lui februarie, și sigur va încerca să nu fie conflictual.
Vicepreședintele J.D. Vance l-au acuzat atunci de lipsă de recunoștință față de sprijinul american. Discuția s-a transformat într-o confruntare dură, transmisă în direct, iar tensiunile au dus chiar la anularea unei vizite ulterioare la Casa Albă. Zelenski a părăsit atunci Washingtonul fără a semna acorduri importante, inclusiv cel privind resursele minerale.
Episodul a generat critici puternice din partea liderilor europeni, care au denunțat tonul agresiv al administrației Trump.
Mesajul lui Zelenski: „Securitatea depinde de Ucraina”
Surse dintre cei care au pregătit întâlnirea transmit că liderului de la Kremlin i s-a sugerat să fie pragmatic, așa cum s-a comportat Vladimir Putin la summit-ul din Alaska.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Nu știu ce au discutat de fapt Putin și președintele Trump. Aș vrea ca Trump să împărtășească multe detalii cu mine și apoi cu liderii europeni. Ceea ce ne-a spus președintele Trump despre semnalul privind garanțiile de securitate este mult mai important pentru mine decât gândurile lui Putin, pentru că Putin nu ne va oferi nicio garanție de securitate. O armată puternică este singurul lucru care poate oferi garanții de securitate. Doar Ucraina poate oferi acest lucru.”
Aflat în delegația de grei lideri europeni care îl însoțesc pe Zelenski la Washington, președintele Franței amintește că în fața Rusiei nu trebuie nici măcar să clipești. O poziție fermă la discuția cu Donald Trump și una intransigentă în fața Rusiei sunt singurele căi de acțiune cu oarecare șanse de succes.
Front european unit la Washington
Alături de Emmanuel Macron, în fața lui Trump vin premierul britanic, primul ministru italian, cancelarul Germaniei, președintele Finlandei, secretarul general al NATO, dar și șefa Comisiei Europene. Toți susținători fără ezitare a integrității teritoriale a Ucrainei.
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene: „Continuăm să sprijinim calea Ucrainei către aderarea la Uniunea Europeană. Acest lucru în sine este, de asemenea, o garanție de securitate. Al doilea punct cu privire la orice chestiuni teritoriale din Ucraina. Poziția noastră este clară. Granițele internaționale nu pot fi schimbate prin forță. Acestea sunt decizii care trebuie luate de Ucraina și numai de Ucraina. Iar aceste decizii nu pot fi luate fără Ucraina la masă.”