Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a transmis un mesaj de apreciere pompierilor români care participă la misiunile de stingere a incendiilor de vegetație din Franța.

Oficialul european le-a mulțumit pentru profesionalism și solidaritate, după ce echipele din România și-au prelungit cu încă două săptămâni misiunea în departamentul Var, una dintre cele mai afectate regiuni de incendiile din această vară.

Într-un mesaj publicat pe platformele de socializare, Ursula von der Leyen a evidențiat contribuția pompierilor români la mecanismul european de protecție civilă și a subliniat că intervenția acestora reprezintă un exemplu concret al solidarității dintre statele membre ale Uniunii Europene.

„Pompierii români au răspuns din nou apelului în acest sezon dificil al incendiilor de vegetație. Odată cu preluarea misiunii de către o nouă echipă în departamentul Var, ei demonstrează în mod concret ce înseamnă solidaritatea europeană. Din toată inima, doresc să le mulțumesc acestor pompieri curajoși. Curajul și devotamentul lor ne reamintesc un adevăr simplu: atunci când suntem uniți, suntem mai puternici”, a transmis președinta Comisiei Europene.

România participă la misiunea din Franța cu un contingent format din 40 de pompieri, care intervin alături de echipe din alte state europene pentru limitarea incendiilor de vegetație. Misiunea acestora a fost prelungită cu încă două săptămâni, în contextul în care sudul Franței continuă să se confrunte cu incendii alimentate de temperaturile ridicate, seceta prelungită și vântul foarte puternic.

Intervenția are loc prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, care permite mobilizarea rapidă a resurselor și echipelor de intervenție între statele membre în cazul dezastrelor naturale.

Pompierii români au participat în ultimii ani la numeroase misiuni internaționale de stingere a incendiilor de vegetație, în Grecia, Franța și alte state europene afectate de fenomene extreme, fiind apreciați pentru experiența și eficiența lor în gestionarea unor astfel de intervenții.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE