Polonia, dispusă să doboare drone sau avioane rusești, dar numai în situații clare și cu susținerea NATO

Premierul polonez Donald Tusk a declarat luni că țara sa este dispusă să ia 'orice decizie' pentru doborârea unor ținte aeriene ce ar putea reprezenta o amenințare, cum ar fi avioane sau drone rusești, dar numai în situații clare de încălcare de către acestea a spațiului aerian polonez și numai dacă există un sprijin unanim din partea aliaților din NATO, relatează agențiile Reuters și EFE.

Vorbind la o conferință de presă, premierul polonez a admis că o măsură atât de drastică precum doborârea unui avion de luptă rusesc ar putea conduce la o 'fază foarte acută a conflictului', motiv pentru care o astfel de decizie ar putea fi luată numai după ce va exista certitudinea absolută că 'nu suntem singuri'.

'Vom lua decizia de a doborî obiecte în zbor atunci când acestea încalcă teritoriul nostru și survolează Polonia, nu există absolut nicio discuție despre aceasta', a spus Donald Tusk.

Însă 'când avem de-a face cu situații care nu sunt deplin clare - cum a fost zborul recent al unor avioane de vânătoare rusești deasupra platformei Petrobaltic, dar fără să fi fost vreo încălcare, întrucât acolo nu sunt apele noastre teritoriale - trebuie să ne gândim de două ori înainte de a decide asupra unor acțiuni care ar putea declanșa o fază foarte acută a conflictului', a adăugat el.

De asemenea, 'trebuie să fiu absolut sigur (...) că toți aliații vor trata această situație exact la fel ca noi', a subliniat premierul polonez.

Precizările sale vin ca răspuns la declarațiile președintelui ceh Petr Pavel, un general care a activat în cadrul NATO și a sugerat ca țările acestei alianțe să poată doborî avioane rusești ce le-ar încălca spațiul aerian, susținând că astfel Rusia 'își va da seama foarte curând că a făcut o greșeală și că a depășit limitele acceptabile' prin incursiunile sale aeriene în spațiul aerian al țărilor NATO.

Referindu-se direct la această declarație a președintelui ceh, premierul polonez a insistat asupra necesității unui consens deplin între aliați înainte de a lua o decizie de o asemenea magnitudine privind doborârea unor avioane rusești.

Incidente cu drone și avioane rusești

Declarațiile lor vin pe fondul înmulțirii incidentelor cu drone și avioane rusești. În noaptea de 9 spre 10 septembrie, circa 20 de drone au pătruns în spațiul aerian polonez. Polonia și aliați din NATO care au avioane de luptă desfășurate în această țară au doborât dronele cu rachete lansate de avioane F-16 și F-35.

În timp ce responsabili polonezi, ucraineni și occidentali au acuzat o provocare deliberată din partea Rusiei, aceasta a negat orice intenție de a-și trimite dronele dincolo de granițele Ucrainei în timpul atacului efectuat în acea noapte asupra unor ținte în această țară, menționând că dronele pătrunse în Polonia aveau o rază de acțiune de numai aproximativ 700 de kilometri. În alte situații când drone rusești au ajuns în spațiul aerian al unor țări vecine Ucrainei, Rusia a afirmat că sistemele de război electronic ucrainene au deviat dronele de la traiectoria către țintele prestabilite.

Ulterior, vineri, două avioane de vânătoare rusești au zburat la joasă altitudine deasupra platformei petroliere Petrobaltic, deținută de compania de stat poloneză Orlen, în Marea Baltică. În aceeași zi, trei avioane de vânătoare rusești MiG-31 au intrat în spațiul aerian eston, un incident pe care guvernul de la Tallinn l-a descris drept o 'provocare fără precedent' din partea Rusiei, care neagă intrarea acelor avioane în spațiul aerian al Estoniei și acuză această țară și pe aliații ei europeni că recurg la astfel de acuzații pentru a alimenta conflictul din Ucraina.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE