Polonia anunță destructurarea unei rețele de spionaj belaruse în Europa. Autoritățile poloneze au arestat un spion din Belarus

Polonia a anunțat marți destructurarea unei celule de spionaj cu legături la Minsk, confirmând reținerea unui cetățean belarus suspectat de activități ilegale și expulzarea unui diplomat din aceeași țară, relatează agenția France Presse.

Premierul Donald Tusk a precizat că acțiunea a fost posibilă datorită colaborării strânse dintre serviciile de informații poloneze și cele din România, Cehia, Ungaria și Republica Moldova.

Ministrul de interne Tomasz Siemoniak a identificat persoana arestată drept „Uladzislau N”, subliniind că acesta desfășura misiuni de spionaj atât pe teritoriul Poloniei, cât și în Ungaria. Procurorii l-au pus sub acuzare pentru activități de spionaj.

În paralel, Varșovia a decis expulzarea unui diplomat belarus, acuzat că ar fi sprijinit direct operațiunile de intelligence desfășurate împotriva statului polonez.

Autoritățile din Cehia, România și Ungaria au confirmat că operațiunea are legătură cu investigarea unei rețele mai ample de spionaj care acționa pe teritoriul european.

Cazul este conectat și la ancheta din România privind activitățile lui Alexandru Bălan, fost adjunct al serviciului de informații din Republica Moldova.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE