Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Pensiile, calculate în funcție de banii din buget. Sindicate: Procentul de majorare ar putea fi chiar mai mic, decât până acum

Noua lege a pensiilor vine cu modificări substanțiale pentru pensionari. Iar modul în care vor fi acordate creșterile anuale de pensii se va schimba radical. Potrivit proiectului, pensiile vor crește proporțional cu banii din bugetul pentru asigurările sociale. Sindicaliștii atrag atenția că persoanele care se vor retrage din activitate, conform noii legi, ar putea să primească mai puțin decât cei care au în plată pensii, la un punctaj similar.

Calculele făcute de reprezentanți ai Blocului Național Sindical relevă diferențe semnificative între cele două legi, când vine vorba de sumele încasate de pensionari. După noua lege, o persoană care ar ieși la pensie, cu 25 de ani de vechime, ar încasa o pensie brută de aproximativ 3.200 de lei. Aceeași persoană, pe legea actuală, dar cu un stagiu de cotizare minim, de 15 ani, ar primi o pensie cu 2.200 de lei mai mare.

Horațiu Raicu – secretar general BNS: Practic, noii pensionari vor avea pensiile diminuate prin raportare la un pensionar cu același număr de puncte care își calculează pensia în baza legii 263/2010.

Proiectul ia în calcul limitarea cheltuielilor cu pensiile raportat la PIB, dar nu menționează niciun procent.

Potrivit noii legi, pensiile vor crește direct proporțional cu banii din bugetul pentru asigurările sociale. Iar acest lucru înseamnă că sumele pot să și scadă.

Asta ar însemna că pensionarii rămân în continuare la mâna guvernanților, iar procentul de majorare ar putea fi chiar mai mic decât până acum. Iar stagiile de cotizare pot fi modificate în funcție de speranța de viață.

Dorina Barcari  – expert în pensii și salarizare: Legea, foarte stufoasă fiind, nu oferă predictibilitate pentru cei care muncesc acum. Mi se pare foarte nedreaptă.

Există și părți bune, spune un fost ministru al Muncii

Iar una dintre ele ar fi încurajarea unui stagiu de cotizare cât mai lung. Însă, nu înseamnă că vor fi eliminate toate inechitățile din sistem.

Dragoș Pîslaru – europarlamentar: Să iei în calcul și principiul de vechime, adică câși ani ai contribuit la sistemul de pensii, nu numai sumele pe care le-ai contribuit. Mi se pare că sistemul acesta de bonificație, dacă îți faci un stagiu complet de pensie, de 35 de ani, poate să fie o idee bună, pentru că ar stimula participarea la muncă .

Proiectul ar trebui adoptat de Guvern, săptămâna viitoare, urmând să fie trimis apoi în Parlament. Planul premierului ar fi ca legea să meargă la promulgare, până pe 20 noiembrie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE