De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Călătoria cu metroul s-ar putea scumpi. Metrorex vrea majorarea tarifelor
- Metrorex vrea să scumpească biletele de la 1 mai. Consiliul de Administrație propune majorarea tarifului de la 5 lei la 7 lei pentru o călătorie.
- Însă Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a transmis pentru Euronews că va analiza în ce măsură ideea este sustenabilă.
- Ultima scumpire a călătoriilor cu metroul a fost aplicată anul trecut, în ianuarie.
Mai multe detalii despre scumpirea călătoriei cu metroul.
EXCLUSIV. Astronauta Sara Saby, despre importanța misiunii Artemis II: Ne aduce împreună și ne face să înțelegem că acest Pământ ne aparține tuturor
- Astronauta Sara Sabry, prima femeie din lumea arabă care a ajuns în spațiu, a declarat în exclusivitate la Euronews România că misiunea Artemis 2 reprezintă un efort internațional deoarece prima călătorie spre lună după misiunea Apollo 17 din 1972.
- De asemenea, ea a vorbit despre momentul emoționant al decolării, dar și despre schimbările pe care le astronauții le suferă în spațiu din lipsa gravitației.
- În direct la Euronews România, astronauta Sara Sabry a povestit că momentul lansării rachetei spre Lună a fost „una dintre cele mai incredibile experiențe” pe care le-a avut.
Află mai multe detalii despre importanța misiunii Artemis II.
Cinci miniștri de finanțe cer suprataxarea companiilor energetice din UE, pe fondul creșterii prețurilor
- Miniștrii economiei și finanțelor din Italia, Germania, Spania, Portugalia și Austria solicită Uniunii Europene introducerea unei taxe pe profiturile suplimentare din sectorul energetic, pentru a frâna creșterea prețurilor.
- Oficialii au solicitat Uniunii Europene ca întreprinderile din sectorul energetic să contribuie la atenuarea poverii care apasă asupra consumatorilor și contribuabililor, generată de războiul din Orientul Mijlociu, prin utilizarea profiturilor suplimentare pe care acestea le acumulează datorită creșterii prețurilor la combustibili.
- Scrisoarea a fost adresată comisarului UE pentru climă, Wopke Hoekstra, iar textul scrisorii subliniază că măsurile luate la nivel național în materie de accize trebuie să fie însoțite de un efort comun.
Citește despre cei cinci miniștri de finanțe care cer suprataxarea companiilor energetice din UE.
O nouă lovitură chirurgicală dată de ucraineni. Au atacat principalul furnizor al rușilor pentru construirea de tancuri
- În ultimele luni, ucrainenii arată că s-au specializat în lovituri foarte precise asupra infrastructurii militare și industriale ale Rusiei.
- Ultima reușită o reprezintă al doilea atac asupra combinatului metalurgic din Alcevsk, pe 4 aprilie, după ce mai fusese lovit o dată în această lună.
- Operația militară a fost coordonată de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), în colaborare cu Centrul 1 de Sisteme Fără Pilot. Iar atacul a fot realizat cu ajutorul dronelor Fire Point FP-2.
Află despre noua lovitură chirurgicală dată de ucraineni.
Forțele aeriene ale SUA au pierdut șapte aeronave în războiul din Iran. 13 miliari au murit în conflict
- 13 militari ai Armatei SUA și-au pierdut viața în războiul din Iran.
- Cei mai mulți, șase, în timpul unei operațiuni de realimentare a avioanelor.
- Așa este la război, spune Donald Trump. Armata Statelor Unite a pierdut și mai multe aeronave în cinci săptămâni de război.
Mai multe detalii despre pierderile Armatei SUA în războiul din Orientul Mijlociu.
