De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
România vrea să cumpere tancuri de peste 6 miliarde de euro. Ce programe de înzestrare sunt în planul Armatei
- România vrea să cumpere încă 216 tancuri. Ministerul Apărării a cerut aprobarea Parlamentului pentru una dintre cele mai scumpe achiziții din istoria Armatei.
- Valoarea estimată a contractului este de 6,5 miliarde de euro, similară cu suma pe care România o va plăti pentru 32 de avioane F-35.
- Cu peste 70 de programe de înzestrare planificate, Armata va beneficia de bani și din instrumentul SAFE pentru achiziții în comun cu aliații.
Citește despre planul Armatei de a cumpăra tancuri.
UE vrea zid de drone, dar se află mult în urma Rusiei și a Ucrainei în acest domeniu
- Europa nu ar trebui să reacționeze exagerat la recentele incursiuni ale dronelor, a declarat Alexandr Burilkov, director adjunct pentru cercetare la Centrul GeoTech GLOBSEC, într-un interviu pentru Euronews.
- Incidente au fost înregistrate recent în Polonia, Danemarca, România și Estonia.
- În Polonia, avioanele NATO au fost alertate după ce mai multe drone au încălcat spațiul aerian polonez.
Mai multe detalii despre zidul de drone al UE.
Concluziile anchetei de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, unde au murit șapte bebeluși, prezentate mâine
- Ministrul Sănătății va prezenta joi raportul Corpului de Control, în urma verificărilor făcute la Spitalul de pediatrie „Sfânta Maria” din Iași, acolo unde unde șapte copii au murit după ce au contractat o infecție spitalicească.
- Alexandru Rogobete a declarat că nu exclude noi demiteri în acest caz.
- De altfel, deputatul USR Emanuel Ungureanu a anunțat marți că va depune o plângere penală la Parchetul General împotriva conducerii Spitalului pentru abuz în serviciu.ââ
Mai multe detalii despre concluziile anchetei de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași.
Nicușor Dan cere o reexaminare a legii care ar fi scutit de la impozitare câștigurile din criptomonede
- Președintele României, Nicușor Dan, a transmis Parlamentului o cerere de reexaminare a Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2024.
- I-au atras atenția prevederile introduse la articolul II din legea de aprobare a ordonanței de urgență, care acordă o scutire temporară de la plata impozitului pe venit pentru câștigurile obținute din tranzacțiile cu monede virtuale.
- Legea ar fi anulat una dintre măsurile fiscale luate recent de Guvern pentru a reduce deficitul bugetar.
Citește despre legea care ar fi scutit de la impozitare câștigurile din criptomonede.
Ucraina și Rusia se acuză reciproc de atacurile care au deconectat alimentarea externă a centralei nucleare Zaporojie
- Rusia a respins miercuri acuzațiile ucrainene și europene despre atacurile asupra centralei atomoelectrice ucrainene Zaporojie, aflată sub controlul trupelor ruse, dar care este deconectată de mai mult de o săptămână de la alimentarea externă cu energie, necesară pentru răcirea reactoarelor.
- Potrivit responsabililor ruși, bombardamentele ucrainene au deconectat pe 23 septembrie ultima linie externă de înaltă tensiune folosită pentru alimentarea centralei cu energie.
- Potrivit oficialilor ucraineni, bombardamentele rusești împiedică restabilirea acestei alimentări și Rusia încearcă să conecteze centrala la rețeaua rusească de electricitate.