De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Nicușor Dan, după summitul ONU: „Am avut mai multe întâlniri cu oameni de afaceri americani interesați de România”
- Președintele Nicușor Dan a prezentat, la finalul participării la Adunarea Generală a ONU, bilanțul deplasării delegației României în Statele Unite.
- Șeful statului a vorbit despre intervențiile susținute în cadrul ONU, întâlnirile cu oficiali americani, investitori și oameni de afaceri, dar și despre discuțiile purtate cu reprezentanții mai multor state.
- O parte importantă a vizitei a fost dedicată relației economice cu Statele Unite și atragerii de investiții în România.
Citește declarațiile lui Nicușor Dan, după summitul ONU.
Liberalii din „grupul anti-Bolojan” au anunțat cum votează la învestirea guvernului. Mesaj surpriză al Alinei Gorghiu
- Luptele din interiorul PNL par că nu se termină nici acum, când ar urma votul pentru guvernul Siegfried Mureșan.
- Asta pentru că ultimele anunțuri par să semene fie cu o cacealma, fie cu o continuare a poliței pe care „disidenții” din PNL ar vrea să o plătească.
- Alina Gorghiu este una dintre figurile importante din PNL care au făcut notă discordantă față de Ilie Bolojan și de hotărârile luate în cadrul partidului în iunie.
Află cum votează liberalii din „grupul anti-Bolojan”.
Zece arestări după protestele ciobanilor în Piața Victoriei. Doi foști candidați AUR sunt printre ei
- Zece persoane au fost arestate preventiv, trei au fost plasate sub control judiciar, iar pentru alte 14 sunt așteptate decizii asemănătoare pentru violențele de săptămâna trecută, din Piața Victoriei, la protestul ciobanilor veniți din toată țara.
- Măsurile anunțate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București vin după acțiunea de pe 22 septembrie, când Poliția a ridicat 27 de manifestanți, pe care îi acuză că au deturnat protestul ciobanilor.
- Printre cei arestați se află și doi foști candidați AUR. Unul dintre ei este bănuit că a agresat o echipă de jurnaliști, iar al doilea ar fi fost identificat printre cei care au încercat să răstoarne o mașină a Jandarmilor.
Citește despre arestările realizate după protestele ciobanilor în Piața Victoriei.
Harvey Weinstein, condamnat din nou. Fostul producător a primit 15 ani de închisoare
- Harvey Weinstein a fost condamnat din nou, miercuri, la New York, la 15 ani de închisoare pentru agresarea sexuală a unei foste asistente de producție.
- Noua sentință vine la opt ani de la declanșarea procedurilor judiciare împotriva fostului producător de la Hollywood, ale cărui cazuri au devenit emblematice pentru mișcarea #MeToo.
- Procurorul din Manhattan al statului New York a anunțat în iunie că voia să solicite 20 de ani de închisoare pentru aceste fapte, care erau pasibile de o pedeapsă maximală de 25 de ani de închisoare.
Mai multe detalii despre dosarul lui Harvey Weinstein.
Președintele Iranului, la ONU: „Suntem victime ale terorismului”. Reprezentantul SUA a părăsit sala
- Președintele iranian Massoud Pezeshkian a afirmat miercuri, în discursul susținut la Adunarea Generală a ONU, că Iranul este o „victimă a terorismului”, făcând referire la războiul declanșat în februarie de SUA și Israel.
- Pezeshkian a avertizat că țara sa „nu va pleca niciodată capul”, dar a susținut că Iranul crede în continuare în diplomație.
- În timpul discursului său, reprezentantul delegației Statelor Unite a părăsit sala.
Detalii despre discursul rostit de președintele Iranului, la ONU.
