Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Președintele Nicușor Dan a prezentat, la finalul participării la Adunarea Generală a ONU, bilanțul deplasării delegației României în Statele Unite. Șeful statului a vorbit despre intervențiile susținute în cadrul ONU, întâlnirile cu oficiali americani, investitori și oameni de afaceri, dar și despre discuțiile purtate cu reprezentanții mai multor state.

„În primul rând am avut o intervenție azi în sesiunea plenară a Adunării Generale. Am avut o intervenție, de asemenea, în Consiliul de Securitate. Am avut o intervenție în așa-numitul format Crimea. Am avut o întâlnire bilaterală cu secretarul general și am participat la recepția oferită de președintele Statelor Unite”, a declarat Nicușor Dan.

Discuții despre investițiile americane în România

O parte importantă a vizitei a fost dedicată relației economice cu Statele Unite și atragerii de investiții în România.

„În marja acestui eveniment, am avut o întâlnire cu DFC, care este organismul american pentru comerț exterior și cu care avem un dialog mai vechi legat de investiții americane în România”, a spus președintele.

Nicușor Dan a vorbit și despre întâlnirile de la Atlantic Council și cu Ronald Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc.

„Am avut o întâlnire la Atlantic Council, prieteni ai României, la fel, unde am discutat de extinderea cooperării noastre bilaterale. Am avut o întâlnire cu domnul Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc, prieten al României, unde am vorbit, de asemenea, de relația bilaterală, atât România-Statele Unite, cât și România-Israel”, a declarat Nicușor Dan.

Întâlnire cu JPMorgan și finanțatori ai obligațiunilor României

Agenda economică a inclus și o întâlnire la sediul JPMorgan, unde delegația română a discutat cu reprezentanți ai băncii și cu investitori.

„Ne-am întâlnit cu JPMorgan la sediul băncii și cu finanțatori americani și nu numai ai obligațiunilor românești, în care le-am explicat situația și politică și financiară a României”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a precizat că a avut și discuții cu antreprenori români din domeniul tehnologiei, precum și cu oameni de afaceri americani interesați de România.

„Ne-am întâlnit cu antreprenorii români din zona de tehnologie, unde am discutat despre oportunități de a folosi expertiza lor în dezvoltări viitoare în România. Am avut mai multe întâlniri cu oameni de afaceri americani interesați de România”, a spus Nicușor Dan.

Întâlnire cu comunitatea românească din Statele Unite

Nicușor Dan a vorbit și despre întâlnirea cu românii din Statele Unite și despre inaugurarea unei intersecții care va purta numele Reginei Maria.

„Am avut o întâlnire foarte interesantă cu comunitatea românească de aici și cu această ocazie a fost o mare onoare pentru noi să inaugurăm o intersecție care va purta numele reginei Maria, în onoarea a 100 de ani de la vizita pe care a făcut-o în Statele Unite”, a declarat președintele.

România își promovează candidatura în cadrul Francofoniei

Președintele a avut mai multe întâlniri bilaterale cu reprezentanți ai unor state francofone, unul dintre obiective fiind promovarea candidaturii lui Dacian Cioloș pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.

„Am avut mai multe bilaterale, întâlniri bilaterale aici la Adunarea Generală ONU cu țări francofone: Armenia, Liban, Guineea, Senegal, unul din obiectivele noastre aici fiind promovarea candidaturii noastre la poziția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei, prin domnul Cioloș”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului a precizat că același obiectiv a fost urmărit și în întâlnirile purtate de ministrul de Externe.

„Doamna ministru de externe a avut mai multe întâlniri bilaterale cu omologii săi, în special din zona francofonă, cu același obiectiv”, a spus președintele.

Trei interviuri pentru presa americană

Nicușor Dan a declarat că a acordat trei interviuri presei americane, în încercarea de a promova România ca partener al Statelor Unite și destinație pentru investiții.

„Am avut trei interviuri în presa americană, încercând să explicăm de ce România e interesantă pentru parteneriatul cu Statele Unite și mai ales pentru investiții americane”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a vorbit și despre agenda Mirabelei Grădinaru în timpul vizitei.

„Mirabela a participat la cele trei formate dedicate copiilor și educației, unul inițiat de Melania Trump, unul inițiat de doamna Erdogan, unul inițiat de doamna Zelenska, de asemenea la un dejun cu primele doamne și primii domni și a avut întâlniri bilaterale cu prima doamnă din Austria, prima doamnă din Kenya”, a spus Nicușor Dan.

Întâlniri cu mediul de afaceri și administrația americană

Șeful statului a prezentat și activitatea celorlalți membri ai delegației României.

„Domnul ministru Nazare, care a fost câteva zile aici, a avut, de asemenea, întâlniri bilaterale cu mediul de afaceri, împreună cu Radu Burnete, care a fost și el aici”, a declarat președintele.

„Consilierii domnul Lazurcă și domnul Ionescu au avut, de asemenea, întâlniri bilaterale cu oameni din administrația americană pe zona de relații externe și securitate”, a continuat Nicușor Dan.

Președintele a amintit și de un muzeu dedicat Reginei Maria, precum și de întâlnirea comunității românești din Chicago.

„Sunt foarte bucuros că în cursul acestei deplasări am decorat un muzeu din Statele Unite dedicat reginei Maria, înființat acum 100 de ani și, de asemenea, doamna Jana, consiliera noastră pentru diaspora, a participat la o mare întâlnire a românilor din Statele Unite, care a avut loc la Chicago”, a declarat Nicușor Dan.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE