Președintele iranian Massoud Pezeshkian a afirmat miercuri, în discursul susținut la Adunarea Generală a ONU, că Iranul este o „victimă a terorismului”, făcând referire la războiul declanșat în februarie de SUA și Israel.
Pezeshkian a avertizat că țara sa „nu va pleca niciodată capul”, dar a susținut că Iranul crede în continuare în diplomație. În timpul discursului său, reprezentantul delegației Statelor Unite a părăsit sala, relatează AFP, Reuters și EFE, citați de Agerpres.
Președintele Iranului îi răspunde lui Trump de la tribuna ONU
„Aceia care sunt teroriști și formează teroriști ne descriu pe noi astfel”, a spus Pezeshkian, după ce președintele american Donald Trump, în discursul său de marți la Adunarea Generală a ONU, a acuzat Iranul de terorism.
Președintele Pezeshkian și-a început intervenția afirmând că își pregătise un discurs diferit, dar a decis să-l modifice după ce l-a ascultat pe cel al lui Trump.
„Vin din Iran, unde au bombardat o școală. Vedeți aceste fete care au murit sub bombele utilizate de Statele Unite și Israel. Erau fete nevinovate care nu au comis nicio crimă”, a spus președintele iranian, făcând referire la bombardarea unei școli de fete din orașul Minab, soldată cu aproximativ 150 de victime în primele zile ale războiului declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, pe 28 februarie.
„Ieri, Trump a afirmat că suntem teroriști. Nu suntem teroriști, suntem victime ale terorismului, iar ei l-au martirizat pe liderul nostru fără niciun motiv”, a continuat Pezeshkian, făcând referire la uciderea ayatollahului Ali Khamenei în prima zi a războiului.
Pezeshkian: Iranul este pregătit pentru negocieri cu Statele Unite
În discursul susținut marți, Trump a amenințat că va , dar a afirmat și că se așteaptă la încheierea unui acord după alegerile legislative intermediare din noiembrie din Statele Unite.
„Nu ne vom pleca niciodată capul”, a declarat președintele iranian, adăugând că Trump „trebuie să știe că rezistența poporului iranian nu va face decât să crească în fața sancțiunilor, presiunilor și intimidărilor”.
De asemenea, președintele Massoud Pezeshkian a insistat că Iranul nu urmărește obținerea unor arme nucleare și a afirmat de mai multe ori în discurs că țara sa este pregătită să soluționeze conflictul cu Statele Unite prin negocieri, dar a adăugat că nu va accepta limbajul forței.
La începutul discursului președintelui iranian, când acesta a întors Statelor Unite acuzația de terorism, singurul reprezentant al delegației americane a părăsit sala.
