De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
FT: Nicușor Dan vrea Apărare la 3,5% din PIB, în ciuda deficitului
România va sprijini obiectivul NATO de a creștere cheltuielile pentru Apărare, chiar dacă trebuie să ia măsuri pentru a diminua deficitul bugetar;
Anunțul a fost făcut de președintele ales Nicușor Dan, într-un interviu acordat Financial Times;
Dan încearcă astfel să dea asigurări partenerilor și investitorilor străini cu privire la orientarea pro-occidentală a României.
Citește declarațiile lui Nicușor Dan.
Mihai Popșoi: Rusia subminează democrația din Moldova
Republica Moldova este supusă unor „atacuri cu regularitate crâncenă” din partea Rusiei care încearcă să submineze democrația țării conduse de Maia Sandu;
Avertismentul a fost lansat, în direct la Euronews România, de Mihai Popșoi, vicepriministrul și ministrul de Externe al Republicii Moldova;
El a reamintit că „inclusiv în ziua alegerilor prezidențiale și a referendumului a fost atacată infrastructura electorală”.
Vezi intervenția oficialului la Euronews România, în emisiunea România lui Vitalie.
Daniel David: Vorbiți despre instituții, evitați anarhia
Ministrul Educației le transmite un mesaj tranșant politicienilor;
Aceștia ar trebui să le vorbească săptămânal oamenilor despre instituțiile statului, nu doar în perioada alegerilor;
Altfel, vocea celor care strigă cel mai tare și cel mai agresiv se va face auzită și riscăm să intrăm într-o zonă de anarhie.
Citește declarațiile ministrului Educației, făcute în emisiunea „Euroeducația” de la Euronews România.
Evaluarea Națională, schimbată
Ministrul Educației propune ca elevii să susțină Evaluarea Națională la trei probe, iar la una dintre acestea să fie determinate cunoștințe la științe, precum Biologie și Chimie.
În direct la Euronews România, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a evidențiat că este necesară o reformă a sistemului de învățământ preuniversitar deoarece, la ultimele verificări, România a înregistrat o rată de analfabetism funcțional de 46%.
Invitat în emisiunea „Euroeducația”, Daniel David a menționat că în prezent „nu evaluăm toate competențele pe care le-am țintit prin gimnaziu”, motiv pentru care „nu știm dacă gimnaziul și-a atins scopul sau nu”.
Cum vrea ministrul Educației să modifice Evaluarea Națională.
Fost ministru moldovean cere anchetă pentru Simion
Serviciile de informații și instituțiile ar trebui să ancheteze vizita pe care George Simion, liderul AUR, ar fi efectuat-o la Viena, după alegerile prezidențiale din România;
Declarația îi aparține lui Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării din Republica Moldova, la Euronews România;
„Asupra lui George Simion planează mai multe suspiciuni”, a avertizat Șalaru care a remarcat asemănări între argumentele deputatului AUR și cele ale Mariei Zarahova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, în privința scrutinului prezidențial câștigat de Nicușor Dan.
Subiectul, pe larg, aici.