România va sprijini obiectivul NATO de a creștere cheltuielile pentru Apărare, chiar dacă trebuie să ia măsuri pentru a diminua deficitul bugetar, a anunțat președintele ales Nicușor Dan, într-un interviu acordat Financial Times. El încearcă astfel să dea asigurări partenerilor și investitorilor străini cu privire la orientarea pro-occidentală a României.
Câștigarea alegerilor prezidențiale de către Nicușor Dan a pus capăt celor șase luni de turbulențe politice și economice provocate de anularea scrutinului prezidențiale din 2024, din cauza unei presupuse ingerințe a Rusiei.
Într-un interviu acordat Financial Times, Nicușor Dan a afirmat că România a făcut o alegere clară în calitate de stat membru al UE și al NATO și de aliat al Ucrainei, pentru faptul că l-a votat pe el, și nu pe contracandidatul său antiucrainean și eurosceptic George Simion, care a câștigat primul tur de scrutin.
„Vom face parte în continuare din efortul european de a ajuta Ucraina să obțină cea mai rezonabilă pace. Aceasta înseamnă să continuăm să sprijinim Ucraina și să participăm la efortul european de a lua securitatea acesteia în propriile mâini”, a declarat Dan, potrivit FT.
Președintele ales a precizat că România este dispusă să își crească cheltuielile pentru Apărare și să atingă un nou obiectiv NATO de 3,5 % din PIB, cu 1,5% mai mult pentru infrastructură și securitate cibernetică, așa cum a propus de secretarul general al organizației de apărare, Mark Rutte, și aprobat de cancelarul german Friedrich Merz.
Obiectivul va fi probabil convenit de liderii NATO în cadrul unui summit care va avea loc luna viitoare, în condițiile în care președintele american Donald Trump a amenințat că va retrage garanțiile americane de securitate dacă aliații nu cheltuiesc până la 5% din PIB pentru propria lor securitate, față de obiectivul actual al NATO de 2%.
„Da, este ceva ce susțin. Ne vom alinia”, a declarat Dan.
Potrivit președintelui ales al României, calendarul de creștere a cheltuielilor de apărare va fi negociat cu SUA și cu ceilalți aliați.
Angajamentul său de a crește cheltuielile pentru Apărare vine într-un moment delicat pentru România, unde Guvernele succesive au permis deficitului bugetar să crească până la 9,3% din PIB anul trecut, cel mai ridicat din UE.
Guvernul României e obligat să scadă cheltuielile, altfel riscă să piardă bani europeni
Deși Comisia Europeană permite ca cheltuielile pentru Apărare să fie exceptate de la normele fiscale ale blocului comunitar, Guvernul României este nevoit să reducă alte cheltuieli - o sarcină nepopulară pentru noua administrație a lui Nicușor Dan.
Bruxelles-ul a amenințat că va intensifica așa-numita procedură de deficit excesiv pe 4 iunie și chiar va suspenda fondurile UE dacă noul Guvern nu prezintă planuri credibile privind modul în care va reduce deficitul.
De profesie matematician, Nicușor Dan a afirmat că este „realist” să se urmărească un deficit bugetar de 7,5% din PIB în acest an.
„Va trebui să reducem cheltuielile cu 6 miliarde de euro în acest an. Cred că putem face acest lucru . . . Vreau să fiu implicat în discuții", a spus el, adăugând că un nou Guvern ar putea fi format în decurs de o lună.
Nicușor Dan a evidențiat că încearcă să numească un premier care să fie sprijinit de o majoritate solidă, deoarece România nu își poate permite niciun „joc” politic în această situație.
Ilie Bolojan, un senator de centru-dreapta care a fost președinte interimar până joi, este considerat favoritul lui Dan, dar celelalte partide vor trebui să fie de acord.
Dan a recunoscut că performanța sa și a noului Guvern vor fi esențiale pentru a împiedica extrema dreaptă să câștige următoarele alegeri parlamentare din 2028.