De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Dragoș Pîslaru, explicații după reforma salarizării
- Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat că Guvernul a intrat în criză de timp în privința noii legi a salarizării.
- Adoptarea reformei trebuia accelerată pentru ca legea să poată fi promulgată până la termenul-limită de 31 august.
- Ministrul Dragoș Pîslaru a explicat și de ce consultările cu sindicatele au fost amânate până după publicarea proiectului.
Citește mai mult despre declarațiile lui Pîslaru privind reforma salarizării.
Ordonanța privind programul SAFE, votată în Senat, fără amendamentele contestate la CCR
- După un adevărat scandal în comisiile parlamentare, PSD a reușit să impună abrogarea acestor articole, cu ajutorul voturilor din zona partidelor suveraniste.
- Majoritatea argumentelor au fost pentru eliminarea amendamentelor reclamate la CCR atât de Avocatul Poporului cât și de președintele Camerei Deputaților.
- Social-democrații au susținut că, pe lângă lipsa urgenței, articolele nu au legătură cu programul SAFE.
Citește mai mult despre ordonanța privind programul SAFE.
Vicepremierul Ucrainei, despre integrarea europeană
- Pentru Kiev, „nu există alternative la o accedere rapidă, bazată pe merite, decât aderarea cu drepturi depline la Uniunea Europeană”, a declarat Taras Kachka.
- La începutul acestei luni, cancelarul german Friedrich Merz a lansat ideea ca Ucraina să devină „membru asociat” al UE înainte de a deveni stat membru cu drepturi depline.
- Kachka a respins propunerea, calificând-o drept „inacceptabilă dacă reprezintă o alternativă la aderarea deplină”.
Citește mai mult despre aderarea Ucrainei la UE.
Parlamentul din Rusia a aprobat o lege privind confiscarea proprietăților rușilor din exil
- Proprietățile acestora ar putea fi conficate dacă aceștia sunt considerați că acționează împotriva intereselor țării.
- Legea a fost adoptată în a treia și ultima lectură de camera inferioară a parlamentului rus, Duma de Stat.
- Legislația rusă permite deja confiscarea bunurilor unor cetățeni care locuiesc în străinătate, precum cei desemnați drept agenți străini.
Citește mai mult despre confiscarea proprietăților rușilor din exil.
Kelemen Hunor: Pentru mine prima opțiune este refacerea coaliției
- Liderul UDMR spune că această opțiune include chiar și varianta Eugen Tomac în funcția de prim-ministru, dar doar dacă existentă o majoritate parlamentară.
- Hunor a precizat că, până în prezent, nu a observat o poziție mai flexibilă din partea PNL sau USR în privința acestei variante.
- Hunor a adăugat că există mai multe combinații posibile pentru formarea unei majorități, dacă sunt excluși cei de la AUR.
Citește mai mult despre declarațiile lui Kelemen Hunor.
