Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Părinții din SUA își pot retrage copiii de la orele ce le prezintă povești cu personaje LGBT. Decizia Curții Supreme

Părinții au posibilitatea de a-și retrage copiii mici de la orele la care li se prezintă povești cu personaje LGBT. Este decizia Curții Supreme a Statelor Unite, ca urmare a unei plângeri formulate de părinți creștini și musulmani din statul Maryland, relatează agenția Reuters.

Hotătârea a fost adoptată de Curtea Supremă, cu voturile a șase judecători conservatori. În schimb, trei magistrați conservatori au votat împotrivă.

În plângere s-a menționat că în statul american Maryland a fost introduse din anul 2022 în programa pentru grădinițe și școli primare o serie de cărți pentru copii, cu scopul de a combate prejudecățile legate de homosexualitate și identitatea de gen.

Inițial, autoritățile din Maryland au acceptat să permită familiilor să-și retragă copiii de la orele la care sunt citite astfel de povești, însă ulterior au revenit asupra deciziei și au stabilit că prezența este obligatorie, notează sursa citată.

Administrația Trump a sprijinit demersul părinților

Din acest motiv, mai mulți părinți de confesiune creștină și musulmană au apelat la Justiție, considerând că le-ar fi încălcată libertatea lor religioasă, care este garantată de Primul Amendament al Constituției SUA.

Mai mult, Departamentul Justiției și administrația președintelui republican Donald Trump au sprijinit demersul părinților.

După ce a revenit la Casa Albă în ianuarie 2025, Trump a anulat programele privind diversitatea rasială și de gen. Liderul american a decretat că Guvernul federal va recunoaște de acum înainte doar două sexe, masculin și feminin, așa cum a promis să ia măsuri pentru a combate ideologia woke.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE