Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Părinții copiilor cu nevoi speciale acuză discriminări. Școlile ar putea refuza înscrierea acestora, dacă nu au profesori specializați

Copiii români cu nevoi speciale ar putea fi discriminați la înscrierea în școală, dacă proiectul de lege a Educației rămâne în forma adoptată de Camera Deputaților. Părinții și o serie de organizații nonguvernamentale speră ca proiectul, care se află acum în dezbatere la Senat, să fie modificat astfel încât copiii cu nevoi speciale să studieze în școlile de masă. Reprezentanții unităților de învățământ spun că pentru integrarea acestor elevi este nevoie de timp și bani.

Nu toate școlile au dotările necesare

Nicoleta Țîcu are doi copii. Băiatul cel mic a fost diagnosticat cu tulburare de Spectru Autist și face terapie de trei ani. Acum merge la o grădiniță obișnuită. Nicoleta a aflat însă despre o modificare aprobată de Camera Deputaților la proiectul de lege a Educației.

Nicoleta Țîcu, mama unui copil cu TSA: ”Nu sunt de acord. Practic, e o discriminare, așa îl vad eu. Dacă eu vreau să-l duc acolo, mă gândesc că ar trebui sa fie obligați să aibă un psiholog, un consilier, așa ar trebui să fie. M-aș bucura să învețe să stea în mediu în mediu normal.”

Mariana Sîrbu, director Advocacy și accesare fonduri: ”Acest articol care permite directorului de scoală sau unității școlare să respingă o nouă solicitare de înscriere în unitatea școlară respectivă pe motiv ca are CES, iar școala nu are dotările necesare și nici resursa umana necesară, sunt discriminatorii. Orice școală de proximitate ar trebui să poată integra copilul cu CES, fără dificultate.”

În Școala Gimnazială numărul 59 din București învață 15 elevi cu nevoi speciale. Nu toate unitățile de învățământ se pot lăuda cu acest lucru.

Paula Copăcel, director al Școlii Gimnaziale nr. 59: ”Acest copilaș are nevoie de noi toți, el este al întregii societăți și atunci, dacă toată echipa își face treaba, este în folosul copilului, indiferent dacă este la școala a, b sau c.”

Părinții speră ca senatorii să elimine amendamentul

Proiectul de lege a Educației se află acum, în dezbatere, la Senat. Părinții copiilor cu nevoi speciale speră ca senatorii să elimine amendamentul aprobat de Camera Deputaților.

Alina Gorghiu, președintele interimar al Senatului: ”Puține, foarte puține sunt acele școli de masă care sunt pregătite din perspective umane și infra specifice pentru a integra copii cu CES. Singura cale realistă pentru a rezolva această problemă constă în crearea cadrului legal pentru investiția în rezolvarea problemei. Va trebui să alocăm resurse astfel încât școlile să fie pregătite.”

Bogdan Matei, senator PSD: ”Sub nicio forma nu vom permite ca un director de unitate de învățământ să ia o astfel de decizie, mai mult de atâta, avem și o directivă europeană care spune foarte clar copiii CES trebuie integrați în învățământul de masă. Acolo unde texul este neclar, cu siguranță că vom veni cu amendamente astfel încât în toate unitățile de învățământ preuniversitar din România, copiii CES să fie integrați și acceptați în unitatea școlară respectivă.”

Ștefan Pălărie, senator USR: ”USR-ul a depus un amendament pentru corectarea acestei probleme din textul de lege și da, vom cere vehement ca dreptul la educație să rămână neclintit pentru orice copil.”

Specialiștii asociației HELP Autism atrag atenția că elevii cu nevoi speciale trebuie să învețe în școli obișnuite, deoarece colegii lor pot oferi modele de comportament adecvate, care ajută la integrarea în societate. Conform ultimelor date, în România sunt aproape 17.000 de elevi in unități de învățământ speciale și 42.000 în unități de învățământ de masă. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE