O postare a lui Puya, despre litoralul românesc, a stârnit valuri de comentarii

Celebrul Puya a decis să ia atitudine și a transmis un mesaj fără echivoc referitor la litoralul românesc.

„Îmi place la mare în România. Văd că toată lumea se plânge, poate au dreptate, poate nu, dar nu pot să țin cu bulgarii, turcii, spaniolii sau marțienii...aici e locul unde ești cu ai tăi, unde muncesc copiii vara și de unde câștigă, cu greu, o pâine oamenii din zonă.

O să promovez gratis nisipul ăsta!”

O postare a lui Puya, despre litoralul românesc, a stârnit valuri de comentarii

Rapperul a ținut să ia atitudine probabil după ceea ce s-a întâmplat la festivalul 'Beach, please', desfășurat în intervalul 9-13 iulie, la Costinești. La acel festival, în piesele sale, trapperul Albert NBN a înjurat România de mai multe ori, motiv pentru care a și fost amendat de trei ori. În plus, totul vine și în contextul în care litoralul românesc este mai degrabă gol, deși ne aflăm în plin sezon. Turiștii au „migrat” în alte țări, probabil din cauza prețutilor și a serviciilor.

În acest sens, postarea lui Puya poate fi considerată una manifest. Iar reacțiile au fost diverse.

Răspuns la postarea lui Puya: „Chiar e o problema majoră dacă litoralul e gol în vârf de sezon. Ar trebui sa își calibreze atitudinea și preturile la realitatea din România.”

Răspuns la postarea lui Puya: „Aici este locul unde plătești un suprapret pentru servicii mizere.As tine si eu cu România daca cei care lucrează in domeniu nu ar mai lua pielea de pe oameni...ei...probabil țin doar cu ei si uita de Romania”.

Răspuns la postarea lui Puya: "de unde câștigă, cu greu, o pâine oamenii din zonă" - aici e partea unde multi nu sunt de acord".

Răspuns la postarea lui Puya: „Noi am fost la mare acum o săptămână si ne-a plăcut. Țin să precizez că am fost și in alte țări la mare și prin comparație mi-a plăcut și în România. La Mamaia poți să cheltui în exces sau poți să mergi și cu buget redus. Nu înțeleg de ce se aruncă atât de mult cu pietre în litoralul românesc."

Răspuns la postarea lui Puya: „Nu trebuie sa tii cu nimeni dar Bulgaria și Turcia au litoralul mult mai bun decât noi , și de Spania ce sa mai zicem . Asta e realitatea , oamenii aleg”.

Răspuns la postarea lui Puya: „Problema nu e cu nisipul, marea sau oamenii care trudesc – ei nu au nicio vină. Problema e cu cei care administrează, impun prețuri exagerate și tratează turistul român ca pe un portofel ambulant. Faptul că mulți aleg alte destinații nu înseamnă că „țin cu bulgarii” sau cu „marțienii”, ci doar că își permit un concediu decent, poate chiar mai bun, la același preț sau mai mic. Mi-aș dori ca banii mei să rămână în țară, dar nu oricum. Și sper ca într-o zi litoralul nostru să merite din plin să fie promovat cu mândrie, nu doar din patriotism, ci și din calitate și respect pentru turist."

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE