Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Viața în București poate fi un adevărat calvar pentru persoanele cu dizabilități. Asta, dacă au nevoie să se deplaseze cu transportul public. În sectorul 1, un pasaj care face accesul către stația de tramavai nu are nici lift, nici scări rulante și nici măcar rampe de acces. Primăria a votat o hotărâre de accesibilizare în februarie. Și cam atât. Persoanele cu dizabilități trebuie să ia tramvaiul din altă stație.

Fără rampe, fără acces. Stație de tramvai din București inaccesibilă persoanelor cu dizabilități

Luca are 10 ani și este dependent de scaunul rulant. Drumul său și al mamei sale către terapie, școală sau parc începe cu obstacole încă din blocul în care locuiesc.

Și aici avem bordura, stai așa... Nu poți să treci, stai.

Adevărata provocare, însă, vine atunci când trebuie să ia tramvaiul.

Ludmila Țurcanu, jurnalistă Euronews: „Pentru a ajunge la stația de tramvai, trecătorii au o singură opțiune și anume acest pasaj subteran care nu are nici lift, nici scări rulante și nici măcar rampe de acces pentru cărucioare sau pentru persoanele cu dizabilități.”

Luca: „Mi-e milă de mama mea pentru că nu există niște rampe care să ne ajute să urcăm. Ea cheamă pe cineva să ne ajute sau cineva din familie să ne ajute... Mă mai ia în brațe.”

Pasajul care le îngreunează zilnic viața și care face accesul către stația de tramvai Turda a ajuns pe masa Consiliului Local al Sectorului 1 în februrie. Atunci, a fost votată o hotărâre prin care ar trebui să fie adaptat acest pasaj, însă până acum nu s-a schimbat nimic.

Localnică: E foarte dificil și foarte greu pentru noi, în vârstă, dar și pentru tineret e greu. Aici nu repară de ani de zile.

Nici măcar în instituțiile publice din București situația nu este mai bună, spun experții.

Alexandru Mănailă, expert în accesibilitate: „Instituțiile care trebuiau să fie accesibilizate conform legii 448 din 2006, undeva în 2010-2012, trebuiau să fie aproape toate... În 2026, situația este asta pe care o putem constata fără să fim experți: nu există rampe sau dacă sunt niște rampe, niște tentative de rampe...”

Am solicitat primăriei de sector un termen până la care va fi rezolvată situația pasajului, dar nu am primit încă un răspuns. Până una-alta, Luca și mama lui vor mai parcurge 10 minute pe jos pentru a aștepta tramvaiul la următoarea stație.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE