Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Novak Djokovic a egalat recordul absolut de titluri de Mare Şlem, după ce a câştigat turneul US Open

Novak Djokovic a câştigat turneul US Open, după ce l-a învins în finală pe rusul Daniil Medvedev, cu 6-3, 7-6 (7/5), 6-3, duminică, la New York.

Jucătorul de tenis sârb a reușit să egaleze recordul absolut de titluri de Mare Şlem (24), deţinut de australianca Margaret Court din 1973, transmite AFP.

Pentru Djokovic acesta a fost al patrulea trofeu cucerit la Flushing Meadows după cele din 2011, 2015 şi 2018, în zece finale jucate la New York.

În iunie, sârbul a devenit cel mai titrat jucător la masculin, după ce şi-a trecut în palmares cel de-al 23-lea titlu de Mare Şlem la Roland Garros, depăşindu-l pe Rafael Nadal (22).

Djokovic redevine liderul clasamentului ATP

La 36 de ani, Djokovic redevine liderul clasamentului ATP luni şi va ajunge la 390 de săptămâni pe prima poziţie mondială, ducând mai departe recordul pe care îl deţinea.

Novak Djokovic şi-a îmbrăţişat fiica aflată la la marginea terenului, iar apoi a urcat în tribună şi i-a îmbrăţişat, pe rând, pe actorul Matthew McConaughey, aflat în boxa sa, apoi pe părinţii săi, fiul şi soţia sa. Sârbul a coborât din tribună şi a îmbrăcat un tricou inscripţionat ''Mamba for ever'', care avea o fotografie cu el alături de regretatul baschetbalist Kobe Bryant, decedat într-un accident de elicopter.

În 2021, tot pe terenul ''Arthur Ashe'', Djokovic a fost învins în finală de Medvedev, care l-a privat astfel de realizarea Marelui Şlem în acel an (câştigarea celor patru turnee majore în acelaşi an calendaristic).

Djokovc s-a ales pentru acest succes cu un cec de 3 milioane de dolari şi 2.000 de puncte ATP, în timp ce Medvedev a fost recompensat cu 1,5 milioane şi 1.200 de puncte.

Novak Djokovic a cucerit de zece ori turneul Australian Open (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021, 2023), de trei ori titlul la Roland Garros (2016, 2021, 2022), de şapte ori la Wimbledon (2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021, 2022) şi de patru ori trofeul la US Open (2011, 2015, 2018, 2023).

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE