Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Noua rovinietă și platforma TollRO, de la 1 octombrie. Funcționalitate, probleme apărute în prima zi, cine e amendat și cine primește banii înapoi

De la 1 octombrie, prețul rovinietei nu mai este stabilit doar în funcție de perioada pentru care este cumpărată, ci și în funcție de norma de poluare a mașinii. Cu cât autoturismul este mai poluant, cu atât taxa de drum este mai mare.

Pentru rovinieta anuală, proprietarii unei mașini electrice vor plăti 228 de lei, iar cei care conduc un autoturism Euro VI, 254 de lei. Tariful urcă la 292 de lei pentru mașinile Euro IV și Euro V și ajunge la 330 de lei în cazul vehiculelor Euro III sau mai vechi.

Singura excepție notabilă este rovinieta de o zi, la care chiar și proprietarii de mașini Euro VI sau electrice vor plăti cu aproape un sfert mai mult decât tariful actual, mai exact 22 de lei, față de 18,4 lei în prezent. Pentru o rovinietă valabilă 30 de zile, șoferii vor fi taxați între 43 și 62 de lei.

Cum funcționează noua platformă TollRO, unde se plătește rovinietă

Schimbarea face parte din noul sistem electronic de tarifare rutieră introdus în România, care introduce și TollRO, ce trebuie folosit doar de vehiculele pentru transportul de marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone. Pentru acestea, dispare logica rovinietei clasice, iar taxa se calculează în funcție de distanța parcursă și clasa de emisii.

CNAIR transmite că rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRo se plătesc doar prin canalele oficiale ale noului „Sistem de Tarifare Rutieră Electronică”: portalul Etoll.ro, aplicația TollRo, punctele CNAIR și distribuitorii autorizați. Viramentele directe în conturile CNAIR nu sunt considerate plată valabilă și nu oferă drept de circulație.

Rovinietele cumpărate până la 30 septembrie rămân valabile până la data expirării, deci nu trebuie achiziționată una nouă doar pentru că sistemul s-a schimbat.

Rovinieta, în funcție de poluare

  • Electric: 228 lei (-26 lei)
  • Euro VI: 254 lei
  • Euro IV–V: 292 lei (+38 lei)
  • Euro 0–III: 330 lei (+76 lei)

Rovinieta, mai scumpă pentru perioade scurte

  • 1 zi: 20 - 29 lei
  • 30 de zile: 43 - 62 lei

Disfuncționalitățile TollRO. Cine poate fi amendat și cine primește banii înapoi

Alin Șerbănescu, CNAIR, purtător de cuvânt CNAIR: „Rămâne valabilă rovinieta până la expirarea ei doar pentru autovehiculele care în continuare sunt supuse regimului rovinietei, adică autoturisme, autovehicule de marfă până în 3,5 tone, microbuze și autobuze. Pentru camioane de peste 3,5 tone, care au trecut pe sistemul de taxare Toll, se anulează rovinieta începând de azi dimineață de la ora 00:00, banii se vor returna la cerere pe perioada în care nu au folosit-o și se trece în noul sistem de taxare la kilometru.

Nimeni nu va mai plăti taxa de pod, s-au eliminat taxele pentru podurile de la Fetești-Cernavodă, Vadu Oii - Giurgeni și pentru podul transfrontalier de la Giurgiu-Ruse.

Această platformă merge binișor, nici rău, dar nici excelent. Principala problemă apare de la trimiterea în spam a mailurilor de răspuns, pentru că platformele Gmail și Yahoo au considerat ca activitate neobișnuită numărul mare de mailuri venite de la etoll și le-au trimis în spam. Tocmai de aceea, îi sfătuim pe cei care încearcă să-și constituie un cont să se uite și în spam. Dacă nu intră în spam să vadă acolo care este răspunsul și să parcurgă următorii pași și încearcă să-și facă un alt cont, se agravează și se mărește numărul de spamuri.

A mai fost o problemă legată de platforma care emitea facturi în frontieră. La un moment dat și-a atins capacitatea și au fost câteva minute de blocaj până când colegii de la IT au reușit să deblocheze. Și au mai fost o problemă legată de sumele din portofelul electronic, în sensul în care anumiți oameni au reclamat că au băgat bani în portofelul electronic, dar nu se vedeau sumele introduse în acest portofel. Deocamdată, am reușit să rezolvăm inclusiv această problemă cu spamurile, dar monitorizăm în continuare platforma. Este vorba de o platformă construită de la zero și care poate să dea și anumite rateuri.

Mai sunt probleme. Este vorba de înrolarea în noua platformă a unor furnizori, dar această problemă se va rezolva pe parcursul zilei de astăzi, sperăm. Azi se vor înrola și acei furnizori care vor să furnizeze în continuare rovinieta. Este posibil să existe și furnizori care nu mai vor să aibă relație cu noua platformă.

Rămâne în continuare în vigoare plata rovinietei prin sms și în benzinării.

În ceea ce privește toll-ul, dacă, din cauza tehnice, nu se poate plăti și șoferii pleacă la drum, conform legii, nu îi vom amenda, dar doar dacă sunt cauze tehnice, nu erori ale introducerii datelor de către utilizator. Dacă introducem datele până la ora 24, nu primiți amendă.

Noua platformă TollRO are două categorii: are categoria de rovinietă și categoria de toll. Dacă intrați în platformă, vă duceți la categoria de rovinietă, la categoria vehiculului pentru care doriți să achitați rovinieta.

Nu am avut timp, a fost perioada scurtă pentru verificarea acestei platforme, nu am avut timp să rulăm toate scenariile. Estimăm că vor mai apărea diverse probleme. Undeva la sfârșitul anului cred că această platformă va merge brici.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE