Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Noi detalii despre moartea lui Aleksei Navalnîi. Echipa opozantului rus publică autopsia oficială

Susținătorii lui Aleksei Navalnîi, opozantul rus care a murit într-o colonie penitenciară în urmă cu doi ani, au publicat detalii din autopsia oficială privind moartea sa, a postat luni, pe rețeaua X, Maria Pevcik, membră a echipei disidentului, relatează dpa.

Maria Pevcik a spus că documentul a fost publicat cu permisiunea familiei Navalnîi și cu scopul de a preveni o posibilă prezentare oficială senzaționalistă de către media rusă de stat.

Ea a spus că expertiza medico-legală de 270 de pagini a fost întocmită la mijlocul anului 2024, a fost în posesia rudelor lui Navalnîi în ultimele 18 luni și a fost văzută de experți.

„Conținutul său nu îndeplinește niciun standard etic, nici măcar cel minim”, a declarat Maria Pevcik.

Autoritățile ruse: Navalnîi a murit din cauze naturale

Autoritățile ruse au susținut mult timp că Navalnîi a murit din cauze naturale la vârsta de 47 de ani, pe 16 februarie 2024.

Familia și echipa sa afirmă că el a fost ucis și atribuie moartea sa președintelui Vladimir Putin.

La a doua comemorare a morții sale, văduva sa, Iulia Navalnaia, și ministrul german de externe, Johann Wadephul, au anunțat în marja Conferinței de Securitate de la Munchen că Navalnîi a fost otrăvit cu un puternic agent neurologic.

Ei au făcut referire la rezultatele de laborator care arătau otrăvirea cu o toxină cunoscută de la broaștele „săgeată” sud-americane, fără a prezenta rapoartele de laborator.

Rusia a respins acuzațiile familiei și ale politicienilor occidentali și a notificat obiecțiile sale către Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). De asemenea, respinge acuzațiile de otrăvire a lui Navalnîi cu agentul neurotoxic Noviciok în 2022, de pe urma căreia el și-a revenit.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE