Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Naționala României de fotbal, 100 de ani de existență: Meciurile și victoriile care au rămas în istorie

Publicat de: Sabina Coman

Naționala României de fotbal aniversează 100 de ani de existență. De la primul meci și până astăzi, jucătorii au trecut prin momente de glorie, în care s-au bucurat alături de suporteri, dar au înfruntat și eșecuri. Cu toate acestea, în secolul de existență al echipei naționale au existat momente pline de emoție care au rămas în amintirea suporterilor, chiar dacă rezultatul nu a fost mereu favorabil.

8 iunie 1922, primul meci al naționalei

S-a disputat cu Iugoslavia, la Belgrad, iar partida a fost câștigată de „tricolori” cu scorul de 2-0. Evenimentul a fost organizat cu ocazia căsătoriei Principesei Marioara (fiica Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand) cu Alexandru I, Regele Iugoslaviei.

  • Marcatorii: Francisc Ronay şi Aurel Guga pentru România, în timp ce pentru Iugoslavia a marcat Jaroslav Sifer.

14 iulie 1930, prima victorie la un Campionat Mondial

Naționala României a participat pe 14 iulie 1930 la primul Campionat Mondial de fotbal. România a învins atunci selecționata din Peru, cu scorul de 3-1. Aceasta a fost prima victorie obținută de naționala de fotbal la un Campionat Mondial.

  • Marcatorii: Deșu 1, C. Stanciu 79, N. Kovacs 89/ Ferreira 75.

11 iunie 1933, primul trofeu interțări

Meciul împotriva Iugoslaviei s-a jucat pe 11 iunie 1933 pe stadinul O.N.E.F., cu aproximativ 28.000 de spectatori. Naționala a obținut atunci cea mai categorică înfrângere înregistrată vreodată, scorul final al meciului fiind de 5-0. Toate cele cinci goluri au fost marcate în prima repriză.

  • Marcatorii: Bindea 7, Ciolac 10, Bodola 13, 55, Dobay 42.

6 iunie 1970, Campionatul Mondial din Mexic

Aceasta a fost marea revenire a naționalei României, care se califica pentru prima dată la un Campionat Mondial, după o absernță de 32 de ani. România a făcut parte atunci dintr-o grupă foarte dificilă: campioana en-titre, Anglia, viitoarea campioană Brazilia și Cehoslovacia.

  • Marcatorii: Neagu 52, Dumitrache 75-pen/ Petras 5.

14 octombrie 1973, cel mai mare scor obținut de „tricolori”

Pe 14 octombrie 1973, naționala României a obținut victoria cu cel mai mare scor înregistrat vreodată. Echipa României a învis Finlanda cu scorul de 9-0.

  •  Marcatorii: I. Dumitru 6, D. Marcu 8, 43, M. Sandu 25, 65, Dumitrache 45, 63, Pantea 55, Dudu Georgescu 81.

15 octombrie 1980,  Campionatul Mondial din Spania

România a participat la Campionatul Modial din Spania, fiind  repartizată în Grupa a 4-a alături de Ungaria, Anglia, Elveția și Norvegia. După 10 ani, echipele României și a Angliei au fost din nou față în față. Scorul final al meciului a fost 2-1.

  • Marcatorii: M. Răducanu 35, A. Iordănescu 75-pen/ Woodcock 74.

15 noiembrie 1989, calificare istorică la Coppa del Mondo

Data de 15 noiembrie 1989 reprezintă un moment important pentru istoria fotbalului românesc. Aceasta marchează revenirea echipei naționale de fotbal, care a reușit să se califice la un Campionat Mondial, „Coppa del Mondo 1990”, din Italia, după o pauză de 20 de ani.

Meciul s-a disputat la București, pe stadionul Ghencea, sub privirile a peste 30.000 de oameni care se aflau în tribune.

  • Marcatorii: Balint 25, 60, Sabău 37/Povlsen 6.

9 iunie 1990, Campionatul Mondial din Italia

Pe 9 iunie, România o întâlnea pe teren pe selecționata URSS-ului, la Campionatul Mondial din Italia la Bari. Acesta a fost momentul în care Marius Lăcătuș a strălucit pe teren. A marcat două goluri și a adus victoria echipei.

  • Marcatori: Lăcătuș 42, 57-pen.

17 noiembrie 1993, al doilea Campionat Mondial consecutiv

Momentul de glorie al „Genrației de Aur”, care a reușit să califice naționala la al doilea Campionat Mondial consecutiv. România a obţinut atunci calificarea la Mondialul din 1994, după un meci dramatic contra Ţării Galilor, în care gazdele au ratat un penalty la scorul de 1-1.

  • Marcatorii: Saunders 61/ Hagi 32, Răducioiu 83.

18 iunie 1994, Campionatul Mondial din SUA

A fost cea mai bună prestație a echipei naționale a României la un Campionat Mondial, din toate timpurile, „tricolorii”, reușind să se califice până în sferturile de finală. România a făcut atunci parte din Grupa A alături de țara gazdă SUA, Elveția și Columbia, marea favorită la câștigarea titlului.

Jucătorii „Generației de Aur” au învins Columbia, iar golul lui Gică Hagi a devenit celebru, rămânând în istorie ca cel mai frumos gol de la acea ediție, dar și printre reușitele all-time din istoria competiției.

  • Marcatorii: Valencia 43/ Răducioiu 15, 89, Hagi 34.

3 iulie 1994, victorie imensă pentru națională

În optimile Cupei Mondiale din SUA, România avea să obțină cel mai important rezultat din toate timpurile, victoria contra Argentinei, scorul fiind de 3-2. Chiar și astăzi, acest meci este considerat emblematic pentru istoria fotbalului românesc și punctul culmiant al „Generației de Aur”.

Meciul de pe 3 iulie 1994 a fost marcat și de confruntarea mult așteptată dintre Diego Maradona și Gheorghe Hagi, supranumit și „Maradona din Carpați”, însă aceasta nu a mai avut loc din cauza faptului că Diego Maradona a picat testul anti-doping cu trei zile înaintea meciului.

  • Marcatorii: I. Dumitrescu 11, 18, Hagi 58/ Batistuta 16, Balbo 75.

15 iunie 1998, Campionatul Mondial din Franța

A treia prezență consecutivă a României la Mondiale. Pe 15 iunie 1998, naționala debuta pe Stade de Gerland din Lyon împotriva Columbiei. Rezultatele participării: România – Columbia 1-0 (Ilie), România – Anglia 2-1 (Moldovan, Petrescu), România – Tunisia 1-1 (Moldovan), România – Croația 0-1 – optimi de finală.

20 iunie 2000, Campionatul European din Belgia 

Pe 20 iunie 2000, naționala României se impunea în fața Angliei cu scorul de 3-2, la EURO 2000. A fost primul moment de glorie al lui Cristi Chivu, care reușea primul său gol pentru națională. De asemenea, a fost și ultima victorie a României la un turneu final.

  • Marcatorii: Shearer 41-pen, M. Owen 45/ Chivu 22, D. Munteanu 48, I. Ganea 89-pen.

28 aprilie 2004, victorie imensă împotriva Germaniei

Meciul amical din 2004 dintre România și Germania a reprezentat una dintre cele mai mari victorii ale echipei naționale, scorul fiind de 5-1.

  • Marcatorii: Pleșan 21, Raț 23, I. Dănciulescu 35, 43, Caramarin 84/ Lahm 89Pleșan 21, Raț 23, I. Dănciulescu 35, 43, Caramarin 84/ Lahm 89.

13 octombrie 2007, România - Olanda 1-0

Aceasta a fost ultima victorie a naționalei împotriva unei echipe de elită. Rezultatul a asigurat naționalei un loc în preliminariile pentru EURO 2008.

  • Marcatorii:  D. Goian 71.

17 iunie 2008, România la Campionatul European

La EURO 2008, naționala României a făcut parte din cea mai dificilă grupă de la turneul final, „grupa morții”. Echipa națională s-a întâlnit cu Italia (campioana mondială), Franța (vice-campioana mondială) și Olanda. Rezultatele meciurilor: România – Franța 0-0, România – Italia 1-1 (Mutu), Olanda – România 2-0.

Campionatul European din 2016, ultimul turneu al României

Campionatul European din 2016 a fost ultimul turneu la care a luat parte România până în prezent. România a făcut parte din grupa F a preliminariilor alături de Irlanda de Nord, Ungaria, Finlanda, Insulele Feroe și Grecia.

Rezultate: Franța – România 2-1 (Stancu), România – Elveția 1-1 (Stancu), România – Albania 0-1.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE