Imagini dramatice la Cetatea Hotin din regiunea Cernăuți. Un martor a surprins momentul în care o bucată din fortăreața lui Ștefan cel Mare se prăbușește. Cetatea a fost afectată grav după ce porțiunea de zid s-a surpat.
O bucată din Cetatea Hotin din Ucraina s-a prăbușit
În urma incidentului, nicio persoană nu a fost rănită. Imaginile cu momentul prăbușirii s-au răspândit însă rapid pe rețelele sociale. Potrivit autorităților ucrainene, motivul ar putea fi condițiile meteorologice nefavorabile: înghețuri semnificative, precum și ploi prelungite.
Cetatea Hotin, important obiectiv turistic
Cetatea Hotin este un monument istoric și face parte din cele zece fortărețe medievale ale Moldovei lui Ștefan cel Mare.
Situată pe malul Nistrului, fortificația a avut un rol militar strategic important, fiind disputată de Moldova, Polonia, Imperiul Otoman și Rusia țaristă și implicată în numeroase conflicte regionale. Este considerată unul dintre cele mai bine conservate monumente medievale din zonă și un important obiectiv turistic al Ucrainei.
