Ministrul Economiei, despre interdicția motoarelor pe combustie în UE: Susținem tranziția spre zona verde, însă nu omorând industria

Comisia Europeană ar putea renunța la interdicția vânzării de mașini cu motoare pe combustie din 2035. Propunerea va fi prezentată marți și ar putea schimba viitorul industriei auto europene. În direct la Euronews România, Radu Miruță, ministrul Economiei, a declarat că este nevoie de un „calendar mai previzibil”.

Radu Miruță, ministrul Economiei: „Noi cerem cumva un calendar mai previzibil, pentru că discuțiile în acest moment nu sunt clare. Tocmai de aceea, au loc alte întâlniri în perioada imediat următoare.

Susținem tranziția asta spre zona verde, zona curată, însă nu putem să facem asta omorând industria.

Vedem atât de clar care sunt efectele crizei energetice. Vedem atât de clar că țintele de poluare au ajuns să afecteze industria.”

De asemenea, Dan Vardie, președintele Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), a precizat că România ar trebuie să recupereze decalajul față de Europa când vine vorba despre combustibilii sustenabili.

Dan Vardie, președinte APIA: „Noi trebuie să ne grăbim, pentru că suntem deja foarte întârziați în Europa să înlocuim combustibilii fosili cu combustibili sustenabili (...) Mă grăbesc să vă spun că biocombustibilii nu sunt doar obținuți din produse agricole, cum erau o dată cei din foarte multe deșeuri.

Cred că acolo este soluția. Și când vine vorba de gunoaie și deșeuri este limpede că noi aici în Europa și în România, avem destul de gunoaie și deșeuri. Nu cred că ne putem plânge. Deci materie prima ar fi. Această poziție spune că în 2035, dacă am avea această paletă de combustibil alternativ, rezolvăm o bună parte din decarbonizare.”

Europarlamentarul Manfred Weber a anunțat că Executivul comunitar va prezenta azi o propunere clară de renunțare la interdicția motoarelor pe combustie. Germania, cea mai mare economie europeană, consideră că această schimbare ar proteja industria auto, aflată sub presiunea concurenței globale și a scăderii cererii interne.

Cancelarul Friedrich Merz a precizat că mobilitatea electrică rămâne prioritară, dar trebuie luate în calcul și tehnologii alternative, precum combustibilii sintetici. În timp ce Germania contestă măsura, Franța și Spania își reafirmă sprijinul pentru interdicția din 2035, iar peste 150 de companii cer Bruxelles-ului să nu dea înapoi.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE