Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Miliardarul Rupert Murdoch a divorțat la 91 de ani. Actrița Jerry Hall va primi o sumă uriașă, dar și un conac

Divorțul dintre magnatul Rupert Murdoch și Jerry Hall s-a încheiat. Actrița urmează să primească zeci de milioane de lire sterline, precum și un conac în Oxfordshire ce valorează 11 milioane de lire sterline.

Procedura de divorț dintre Rupert Murdoch și Jerry Hall s-a finalizat săptămâna aceasta, la mai puțin de două luni de când cuplul s-a separat, scrie The Guardian.

De asemenea, fostul model Jerry Hall (66 de ani) ar urma să intre în posesia unei vile din sudul Franței, însă acordul de divorț nu îi permite să controleze niciuna dintre numeroasele proprietăți pe care Murdoch le deține în SUA, arată Daily Mail.

Avocatul lui Jerry Hall nu a dat curs unei solicitări făcute de publicația The Guardian pentru a da detalii suplimentare despre acordul încheiat la divorțul de mogulul media, în vârstă de 91 de ani. Reprezentanții fostului cuplu au precizat într-o declarație comună că divorțul s-a încheiat.

”Jerry și Rupert Murdoch și-au finalizat divorțul. Ei rămân prieteni buni și își doresc unul altuia tot binele în viitor”, au precizat aceștia.

Potrivit The Guardian, Jerry Hall ar urma să primească între 50 și 250 de milioane de lire sterline, o sumă mică, raportată la averea lui Murdoch, ce estimată de Forbes la aproape 20 de miliarde de dolari. Cuplul ar fi încheiat un contract prenupțial ce prevede ce ar urma să primească Hall în cazul de divorț.

Rupert Murdoch a divorțat de a patra soție

Decizia lui Rupert Murdoch de a divorța de Jerry Hall, a patra soție, a dat naștere la speculații în legătură cu motivele separării. Murdoch și Hall s-au căsătorit în 2016, după o relație de scurtă durată. La acea vreme, miliardarul spunea că este „cel mai norocos și mai fericit om din lume”.

Miliardarul se află la al patrulea mariaj. La rândul ei, Jerry Hall a mai fost măritată anterior cu Mick Jagger, solistul trupei Rolling Stones.

Apropiații lui Murdoch spun că sunt ”surprinși” de divorț, întrucât relația dintre el și Jerry Hall părea a fi una solidă, arată The New York Times.

Aflat pe locul 83 în topul celor mai bogați oameni din lume, Rupert Murdoch este preşedintele Fox Corp, compania-mamă a Fox News Channel. Miliardarul controlează de asemenea News Corp, editorul Wall Street Journal.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE