Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Măsurători încheiate pe brațul Chilia. Vreme de 10 zile, rezultatele vor fi analizate

S-au încheiat măsurătorile pe brațul Chilia, partea ucraineană. Experții români spun că peste 10 zile vor veni cu rezultatele măsurătorilor pe care le-au făcut acolo.

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor a vorbit, la Euronews România, despre ce se va întâmpla cu datele adunate de experți.

„Avem două etape, care au fost programate în funcție de avizul ministerului Apărării din Ucraina. Prima etapă, din brațul Chilia, s-a încheiat săptămâna trecută și a început evaluarea și interpretarea datelor, iar ieri, duminică, am început etapa a doua, care cuprinde măsurători pe aproximativ 48 de kilometri de braț secundar din Chilia, plus brațul principal, inclusiv canalul Bâstroe.

Deci, în următoarele 10-12 zile maximum finalizăm și etapa a doua, iar ulterior se va trece la interpretarea datelor culese pe aceste brațe secundare. Este pentru prima dată când vom avea acces la măsurători și date despre aceste brațe secundare, care sunt paralele și care sunt devieri din brațul principal Chilia”, a spus Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Care este programul pe Canalul Bâstroe

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: „Ieri am început cei 48 de km. Se fac între 3 și 5 kilometri pe zi, pentru că este o singură navă alocată de partea ucraineană. Cei doi experți ai noștri au participat ieri la măsurători și s-au efectuat în jur de 3 kilometri. Astăzi deja s-au îmbarcat și sunt pe un braț secundar , undeva la kilometrul 63, un braț secundar din Chilia”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE