Marco Rubio s-a întâlnit din nou cu Serghei Lavrov, în Malaezia. Ce îi va transmite lui Trump

O nouă întâlnire la nivel înalt a avut loc între Rusia și SUA. De această dată, în Malaezia, la Kuala Lumpur, acolo unde Marco Rubio a discutat cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în marja Forumului regional anual al Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est, care reunește zece membri ASEAN și cei mai importanți parteneri diplomatici ai acestora, inclusiv Rusia, China, Japonia, Coreea de Sud, țările europene și SUA.

Iar principalul subiect discutat de Rubio și Lavrov a fost din nou războiul din Ucraina.

Marco Rubio s-a întâlnit din nou cu Serghei Lavrov

Secretarul de stat Marco Rubio a declarat că Statele Unite ale Americii și Rusia „au făcut schimb de idei noi” pentru negocierile de pace din Ucraina.

„Cred că este o abordare nouă și diferită. Nu aș caracteriza-o ca fiind ceva care garantează pacea, dar este un concept pe care îl voi prezenta președintelui”, a spus Marco Rubio, fără a da mai multe detalii.

În schimb, Rubio a declarat același lucru ca și președintele Donald Trump, care a spus, după recenta discuție cu Vladimir Putin, că este „dezamăgit și frustrat de faptul că nu a existat mai multă flexibilitate din partea Rusiei” pentru a pune capăt conflictului.

Întâlnirea a durat 50 de minute.

„Trebuie să vedem o foaie de parcurs pentru a merge mai departe cu privire la modul în care acest conflict poate fi încheiat. Apoi, am împărtășit câteva idei despre cum ar putea arăta aceasta. Vom continua să ne implicăm acolo unde vedem oportunități de a face diferența”, a spus Rubio, citat de AP.

De cealaltă parte, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că a avut loc „un schimb de opinii substanțial și sincer”, cu privire la problemele din Ucraina, Iran sau Siria.

Ministerul rus de Externe a dat un comunicat în care dă mai multe detalii, însă nu prea substanțiale.

„Ambele țări și-au reafirmat angajamentul reciproc de a găsi soluții pașnice la conflicte, de a restabili cooperarea economică și umanitară ruso-americană și de a facilita contactul nestingherit între societățile celor două țări, lucru care ar putea fi facilitat prin reluarea traficului aerian direct. A fost subliniată și importanța continuării eforturilor de normalizare a relațiilor diplomatice bilaterale”, se arată în comunicat.

Aceasta a fost a doua întâlnire directă dintre Rubio și Lavrov, de la preluarea mandatului de către Rubio, deși ei au discutat de mai multe ori la telefon. Prima lor întâlnire a avut loc în februarie, la Riad, în Arabia Saudită, în contextul în care administrația Trump dorea să testeze disponibilitatea Rusiei și Ucrainei de a încheia pacea.

Întâlnirea aceasta, de pe 10 iulie, a avut loc la scurt timp după ce Statele Unite au reluat unele livrări de arme defensive către Ucraina, după o întrerupere, aparent pentru ca Pentagonul să „revizuiască” stocurile interne de muniții.

Reluarea livrărilor are loc în contextul în care Rusia intensifică atacurile aeriene asupra Ucrainei, iar Trump este din ce în ce mai frustrat de președintele rus Vladimir Putin.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE