Macron și ochelarii de aur. Au explodat comenzile de ochelari „Top Gun” pe care președintele francez i-a purtat la Davos

Problema de sănătate pe care o are Emmanuel Macron la ochi este mană cerească pentru producătorul ochelarilor de soare pe care președintele francez îi poartă în public și pe care i-a purtat recent și la Davos. Este vorba despre o mică firmă din Franța.

Ochelarii de soare pe care Macron i-a purtat la Davos, la mare căutare

Reprezentanții firmei spun că au explodat comenzile, dar recunosc că nu știu câte vor putea onora.

Produc doar în jur de 1.000 de perechi de ochelari pe an, iar modelul purtat de Emmanuel Macron are o producție anuală de doar 200 de exemplare. Președintele francez îi poartă pentru că se confruntă cu o afecțiune oculară „complet inofensivă”, așa cum a precizat acesta în timpul discursului de Anul Nou adresat forțelor armate franceze.

„Vă rog să mă iertați pentru aspectul inestetic al ochiului meu. Este, desigur, ceva complet inofensiv”, a spus Macron la începutul discursului său de atunci, potrivit AP.

Totuși, apariția liderului de la Élysée la Davos, cu ochelarii de soare de aviator, reflectorizanți, în stilul „Top Gun”, a fost imaginea care a declanșat numeroase glume, meme-uri și tot felul întrebări. S-a rănit singur, când făcea sport?, scrie Euronews. Oare pur și simplu, s-au întrebat alții, a vrut să evite să-l privească pe Donald Trump în ochi? Cert e un lucru: de câteva zile, cererea pentru accesoriul purtat de Macron este tot mai mare.

Ochelarii sunt făcuți manual, au ramă de aur, implică 280 de operațiuni și necesită patru luni pentru a fi fabricați. O pereche costă 659 de euro.

Președintele francez are acest model din 2024. Atunci a făcut o comandă pentru a-i face cadou în timpul unei vizite externe. A comandat o pereche și pentru el și, deși producătorii s-au oferit să îi facă cadou, Emmanuel Macron a refuzat și i-a plătit.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5